Banca Naţională nu a concurat niciodată Ministerul de Finanţe şi a fost foarte atentă la absorbţia de lichiditate, lăsând suficienţi bani în piaţă pentru a se finanţa, a declarat, luni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei.

„Nu am concurat niciodată Ministerul de Finanţe. Am fost foarte atenţi la absorbţia de lichiditate şi le-am lăsat suficienţi bani în piaţă să se finanţe în condiţiile date. Condiţiile date nu sunt stabilite numai de către Banca Naţională, condiţiile în care se finanţează Ministerul de Finanţe, aşa cum şi ratele de dobândă la care se împrumută pe piaţa internaţională au o multitudine de alte componente, alţi determinanţi. Numai o parte ţin şi de politica noastră, iar la politica noastră, a Băncii Naţionale foarte importantă este credibilitatea. Să avem o politică credibilă, că atunci îi ajutăm pe cei de la Finanţe să se împrumute la dobânzi rezonabile pe piaţa internaţională, aşa acum şi dumneavoastră de multe ori aţi menţionat”, a afirmat Isărescu, întrebat despre operaţiunile BNR pe piaţa monetară în condiţiile în care MF este presat că nu şi-a acoperit decât 60% din nevoile de finanţare, potrivit Agerpres.

De asemenea, el a menţionat că băncile comerciale sunt cele care furnizează lichiditatea şi aici negocierea este una de piaţă, cu multe componente.

„Noi nu i-am concurat. Adică nu ne-am dus să le luăm toată lichiditatea ca să le creăm probleme. Sub nicio formă şi de fapt s-au şi finanţat, să fim rezonabili şi raţionali. Dacă vă uitaţi la yieldurile lor au continuat să scadă semnificativ până la un anumit moment, dar dobânzile în piaţă nu sunt scoase din pălărie. Nu zice banca Naţională te împrumuţi cu asta”, a explicat Mugur Isărescu.

Articolul precedentMugur Isărescu anunță tăvălugul scumpirilor. Inflația a depășit prognozele, din cauza scumpirii energiei
Articolul următorPremierul Florin Cîțu, anunț de ultimă oră pentru firme. Ce se va schimba din septembrie