Jurnalistul financiar Moise Guran are previziuni sumbre în legătură cu deficitul bugetar, la sfârșitul acestui an.

Jurnalistul Moise Guran a explicat în emisiunea Legile Puterii că, în cel mult patru luni, deficitul va exploda, pentru că lipsesc miliarde de lei din bugetul statului.

Guran susţine că ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, citez, „bate câmpii la televizor” atunci când spune că mai sunt bani la buget.

”Ne pandeste un deficit monstru care va exploda in urmatoarele luni deci undeva pe finalul de an o sa avem niste dezbateri cumplite despre cursul de schimb, despre dobanzi. Nu zic eu, zice consiliul fiscal, zice FMI, zice toata lumea, niciodata nu au lipsit 9 miliarde de lei din bugetul, in 4 luni de zile va fi crunt, ca va fi 4 sau 4,5 % deficit, spre 5% nu o mai spun doar eu asa de unul singur de nebun, acum o spune toata lumea”, a spus Guran.

Jurnalistul îl critică dur pe ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici despre care spune că are un tupeu de jucător de poker.

”Ia sa vedem ce mai e prin trezorerie, se mai platesc altceva decat salarii? Dar salariile alea cat se mai platesc, cand lipsesc 9 miliarde de lei in 4 luni, stii ca e usor sa bati campii la televizor, ca ma uit la ministru de Finante, domne, are un tupeu de pokerist care joaca un bluf, o cacealma, stii ca nu ai acolo bani si tu arunci in toate partile cu vorbe, despre asta e vorba”, a mai spus Moise Guran la Realitatea TV.

Articolul precedentUE nu crede într-un nou acord Brexit, înainte de 31 octombrie
Articolul următorANAF vrea să-i supravegheze fiscal pe românii plecați în străinătate