Profesorul universitar doctor de la Universitatea Politehnică din Bucureşti, Petrișor Peiu, a făcut o analiză a ceea ce reprezintă ”miza” Legii offshore, aflată în dezbatere la Parlament, și care a generat multiple controverse între Putere și Opoziție.

”Lupta” este pentru preluarea avantajului din afacerile cu zăcăminte de gaze maritime din Marea Neagră, a căror valoare este estimată de experți a fi între 20 și 40 de miliarde de dolari.

Redam mai jos, integral, analiza, care poate fi citită și aici. http://www.ziare.com

In platoul continental al Marii Negre s-au descoperit rezerve de gaze de o marime intre 100 si 200 miliarde mc. Pretul mediu european al gazului natural pentru anul 2018 este anuntat de Gazprom (cel mai mare furnizor european) a fi 230 dolari SUA/1000 mc (sursa: Reuters), adica 230 milioane USD/1 miliard mc.

Daca rezerva de gaze a platoului romanesc din Marea Neagra este de 100 miliarde mc, atunci aceasta valoreaza 23 miliarde dolari SUA (11,3% din PIB-ul national pentru 2018) . Daca aceasta rezerva este de 200 miliarde mc, atunci valoarea acesteia este de 46 miliarde mc (aproape un sfert din PIB-ul nostru) . In Romania niciodata pana acum nu s-a mai facut o afacere de asemenea dimensiune: nici daca adunam toate „privatizarile” ratate din istoria noastra (Sidex, Petrom, Apa Nova, distributii de gaze si electricitate, flota pierduta) nu vom ajunge la o asemnea suma!

Dupa descoperirea zacamintelor de gaze naturale din perimetrele off-shore din Marea Neagra, Romania a devenit al doilea cel mai mare detinator de rezerve de gaze din Uniunea European. Marimea zacamintelor din Marea Neagra (peste 100 miliarde mc) plaseaza Romania (peste 210 miliarde mc) imediat dupa Olanda (760 miliarde mc) si inaintea Marii Britanii (205 miliarde mc) . Niciuna din celelalte tari din Uniune nu detine rezerve semnificative de gaze naturale si nici nu conteaza in aceasta ecuatie (sursa AICI) . Atunci cand auziti vorbindu-se despre diversificarea aprovizionarii cu gaze a Uniunii, despre piata comuna energetica, sa stiti ca nu este decat un eufemism pentru aducerea gazului romanesc, alaturi de cel olandez si cel norvegian, la consumatorii europeni, in competitie cu gazul rusesc.

Ei bine, aceasta miza enorma pentru intreaga politica energetica europeana se afla in varful pixului unui singur om, iar acesta va lua cea mai importanta decizie din viata sa si din istoria economica a Romaniei intr-un secret absolut, de o maniera total netransparenta si condus de criterii pe care numai el le stie. Romanii au dreptul sa stie ca sunt impiedicati sa afle ceea ce se intampla cu cea mai mare bogatie pe care o au.

Tot ceea ce tine de cedarea acestor rezerve uriase de gaze de la statul roman la diverse companii este inconjurat de cel mai mare secret pe care l-a cunoscut aceasta tara:

Nimeni, in afara unui grup mic de initiati, nu stie exact cum s-a facut concesionarea perimetrelor off-shore gazeifere din Marea Neagra catre cateva firme in timpul guvernului Tariceanu: cel mai mare zacamant a ajuns la austriecii de la OMV, al doilea ca marime a ajuns la firma ruseasca Lukoil si al treilea la firma Carlyle (acum Black Sea Oil and Gas); Nimeni, in afara unui grup mic de initiati, nu stie exact ce rezerve de gaz natural au fost descoperite in aceste perimetre, la ce adancime si ce puritate au zacamintele;Nimeni, in afara unui grup mic de initiati, nu stie exact cat vor costa investitiile in exploatarea acestor rezerve, ce costuri de operare vor fi si ce profit vor aduce.

Pe baza acestor date secrete, Parlamentul Romaniei s-a pronuntat si se va pronunta asupra legii off-shore dupa toanele unui singur om; acesta va hotari cat anume va incasa statul roman redevente pentru cedarea unei bogatii de 20-40 miliarde dolari, acesta va hotari cat este acceptabil sa primim ca impozitare totala de la firmele care se vor instapani pe aceasta uriasa rezerva. Aceeasi persoana a hotarat (sa nu ne facem iluzii privind puterea de decizie a micutului Ion Sterian, oficial director general al Transgaz) ca cea mai mare parte a acestui gaz va ajunge in Ungaria, la firmele apropiate de campionul iliberal Viktor Orban.

Intr-o tara ca Romania, ultimul cititor de ziare stie ce avere are presedintele Iohannis, ce salariu primeste Cristinel Dancila (sotul premierului) de la OMV -8000 Euro/luna!, ce rachete interceptoare sunt instalate la baza americana de la Deveselu, ce fel de corvete sau baterii de coasta va cumpara Armata Romana, dar nimeni nu are voie sa stie cat este rezerva de gaze descoperita de OMV si ExxonMobil in perimetrul Neptun si mai ales nimeni nu are voie sa stie cat vor plati OMV&Exxon, Lukoil sau Carlyle pentru a exploata acest gaz.

Cu mult inainte de a se adopta vreo lege a exploatarilor off-shore, la un Power Summit organizat de catre Ziarul Financiar in februarie anul acesta, directorul general al ANRM anunta cat va fi suma redeventelor incasate de statul roman de la aceste exploatari, (ceea ce denota ca stia cu mult inainte de a se adopta vreo lege si ce rezerve sunt si cat de mare va fi fixata redeventa): 2,8 miliarde de euro in 20 de ani, adica cam 10% din valoarea gazului din aceste perimetre … (sursa AICI) . Nimeni nu s-a intrebat atunci de unde stie acest domn ce va scrie intr-o lege care nici nu intrase in dezbaterea Parlamentului! Ei bine, exact asta spune legea care a fost aprobata in iunie si modificata in septembrie de catre Baronul Romaniei: ca redeventele raman la nivelul de acum, adica, global, firmele care primesc un cadou de cateva zeci de miliarde de la statul roman vor plati, global, cam 13,5% din valoarea comercializata declarata…

In Uniunea Europeana mai exista un singur zacamant comparabil cu cel din Marea Neagra, zacamantul Groningen (cel mai mare din Europa) . Acesta este exploatat de catre un consortiu format de compania locala Royal Dutch Shell si ExxonMobil, fiecare avand cate 50%, iar nivelul total al taxarii de catre statul olandez este de 51,9% (de patru ori mai mare decat vrea feudalul Romaniei sa taxeze firmele din Marea Neagra).

In tot acest timp, romanii sunt distrati cu teme care mai de care mai comice sau neimportante, doar-doar nimeni nu va observa acest mare tun: o singura si mult-prea-puternica persoana va decide soarta a 20, poate 40 miliarde de dolari, fara nici cea mai mica simulare a transparentei.

Niste firme despre care nimeni nu stie cum au fost alese vor primi cateva zeci de miliarde de dolari din partea Romaniei, careia nu-i vor plati inapoi mai mult de 10-13% din acesta suma si nimeni nu discuta acest lucru simplu si socant.

Discutam despre „sifonarea” a catorva milioane de lei din diferite bugete (regretabila si condamnabila aceasta sifonare), dar pe nimeni nu intereseaza cum dispar 20-30-40 miliarde de dolari; toata lumea comenteaza condamnarea liderului suprem al tarii pentru cateva femei de serviciu angajate fictiv, dar nu are nimeni niciun interes pentru modul in care este cedata o bogatie nationala de zeci de miliarde de dolari. Nu vi se pare ciudat? In ce tara traim oare? Societatea romaneasca este singura vinovata de situatia in care s-a pus, intorcand capul pentru a nu vedea ce se intampla cu aceasta resursa incredibila.

Romania a pierdut trei finale de Cupa Davis (1969,1971 si 1972), ultimele doua cu acelasi scor (2-3), in fata americanilor. In 1971, la Charlotte, in cel de-al patrulea meci (scorul era 1-2), Stan Smith l-a invins pe Tiriac cu scorul de 3-0; in 1972, la Bucuresti, pe Progresul, desfasurarea a fost dramatica: Smith l-a depasit pe Nastase, Tiriac pe Tom Gorman, la dublu am pierdut si, in acelasi blestemat al patrulea meci, Tiriac a pierdut la Smith in cinci seturi memorabile intr-o neuitata zi de 15 octombrie. De atunci, le tot povestim copiilor si nepotilor despre ceea ce umoristul Dan Mihaiescu numea prin glasul inconfundabil al lui Toma Caragiu a fi „la o mustata de ‘salatiera’ (asa se mai numea Cupa Davis) „.

Ar trebui sa memoram aceste zile de sfarsit de septembrie 2018, pentru ca, multi ani de acum inainte, le vom povesti copiilor si nepotilor cum Romania s-a aflat „la o mustata” de a deveni altceva decat o tara bananiera, in care liderul suprem arunca pe geam 40 miliarde de dolari…

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).

Miercuri, Plenul Camerei Deputaților a retrimis la comisii proiectul Legii offshore, după ce UDMR a refuzat să mai participe la discuțiile și votul final din plen.

Amânarea vine și după ce, înainte de ședința din Camera Deputaților, companiile care au concesiuni în Marea Neagră au trimis o scrisoare către Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă și liderii de grupuri din Camera Deputaților, prin care cereau o amânare a votului decisiv al deputaților.

 

Articolul precedentAlianță pentru un ”nucleu” de autostrăzi și cale ferată în patru orașe din Vestul României
Articolul următorREVISTA PRESEI – Cât ar încasa statul și cât ar câștiga companiile de pe urma exploatării gazelor din Marea Neagră

Comments are closed.