Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici critică companiile multinaționale care se declară nemulțumite și după modificarea OUG 114.

 

„Mai uşor cu faptul că, dacă nu schimbaţi, plecăm sau nouă ne place România, de aia investim. Să lăsam vorbele astea frumoase”, a spus Teodorovici la o întâlnire cu băncile.

Nu face nimeni investiţie în România pentru că iubeşte România, ci pentru că face business, pentru profit, precizează ministrul de Finanțe:

„Dimineaţă am avut discuţie cu o mare companie, prezentă şi în România, pe OUG 114, discuţii despre ce au de gând să facă, planurile de viitor, investiţii pe care vor să le facă în România, dorinţa de a modifica 114 pe anumită zonă în continuare. Deschidere la dialog am zis că există şi din partea ministrului de resort şi din partea mea ca ministru de Finanţe, care trebuie să fie preocupat ca să vină în România orice fel de investiţie, e logic să fie aşa. Dar mai uşor cu faptul că, dacă nu schimbaţi, plecăm sau nouă ne place România, de aia investim. Să lăsam vorbele astea frumoase. Nu face nimeni investiţie în România pentru că iubeşte România, ci pentru că face business, că e bancă, că e companie. Trebuie să găsim interesul comun ca un business să fie profitabil pentru ambele părţi. Doar pentru unul nu se poate sau cel puţin, nu se mai poate”, a declarat Orlando Teodorovici.

Articolul precedentLeul pierde, din nou, teren în fața euro
Articolul următorFMI a modificat negativ estimările privind economia României