Ministerul pentru Mediul de Afaceri modifică programul Start-Up Nation

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a publicat, luni, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea programului Start-Up Nation, pentru 2018, care are ca principală prevedere faptul că antreprenorii pot solicita şi primi un avans de cel mult 30% din valoarea proiectului.

Alte modificări se referă la criteriile de selecţie a proiectelor câştigătoare. Astfel, nu vor mai beneficia de punctaj suplimentar firmele din sectorul IT, ci doar cele din sectorul producţiei (30 de puncte), servicii (30 de puncte), industrii creative (20) şi comerţ şi alte activităţi (10).

De asemenea, apare un nou criteriu, respectiv densitatea IMM-urilor din judeţul respectiv. Vor primi 10 puncte suplimentare firmele nou-înfiinţate din judeţele cu mai puţin de 4 firme la 100 de locuitori.

Pentru un loc de muncă nou creat în plus faţă de cel obligatoriu, aolicanții primesc 10 puncte suplimentare, faţă de 20 în forma veche, iar pentru cel puţin un loc de muncă ocupat de persoană defavorizată/absolvent după anul 2012/şomer se acordă 5 puncte suplimentare, faţă de 25 de puncte până acum.

Dacă echipamente tehnologice şi software-urile necesare desfăşurării activităţii au o pondere mai mare sau egală cu 50% din valoarea planului de afaceri, antreprenorul primeşte cinci puncte. Anterior, el primea 10 puncte. Totuşi, el primeşte 10 puncte dacă echipamentele înseamnă 60% din cifra de afaceri.

Ordonanța elimină criteriul care stabilea caracterul inovativ al investiţiei, respectiv faptul că tehnologiile nu trebuie să fie mai vechi de trei ani, categorie unde candidaţii mai primeau 5 puncte.

Apare în schimb o condiţie nouă, potrivit căreia niciunul dintre acţionarii sau asociaţii solicitantului nu a avut calitatea de administrator sau asociat unic într-o societate comercială care a fost în declarată în insolvenţă sau faliment, situaţie în care proiectul primeşte 25 de puncte în plus.

Punctajul maxim care se poate obţine este de 100 de puncte. Punctajul minim pentru accesarea programului este de 50 de puncte.

Pe pagina Ministerului a fost postată, luni, ordonanța de urgență, la secțiunea transparență decizională

Vedeți aici link către PROIECTUL ORDONANŢEI DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, cu modificările și completările ulterioare. http://www.aippimm.ro/articol/transparenta-decizionala/proiect-ordonanta-de-urgenta-in-transparenta-decizionala-/

Articolul precedentDrumul expres Craiova – Pitești ar urma să fie gata în 36 de luni
Articolul următorGita Gopinath, noul economist-șef al FMI

Comments are closed.