Ministerul Finanţelor va fi reorganizat şi va avea un departament de economist şef, aşa cum au toate ministerele de finanţe din lume, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

 

„Deocamdată nu am făcut reorganizarea ministerului, dar va exista o reorganizare a ministerului, cred eu un minister mai modern. De exemplu nu are un departament de economist şef, aşa cum au toate ministerele de finanţe din lume. E doar un exemplu. Dar urmează o reorganizare ca să fie un minister modern care să răspundă cerinţelor şi partenerilor noştri în Comisia Europeană”, a spus Florin Cîţu.

Întrebat despre conducerea ANAF şi dacă plănuieşte să facă schimbări, el a menţionat că în această săptămână s-a uitat mai mult la situaţia moştenită, iar în ceea ce priveşte instituţiile din subordinea MFP va fi efectuată o analiză.

„O să cer doamnei preşedinte ANAF (preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Mirela Călugăreanu – n.r.) o situaţie cu planul pe care trebuia să-l îndeplinească şi vom vedea, după aceea vom lua decizii. Dar vor fi luate decizii în toate instituţiile, decizii pe criterii de competenţă”, a afirmat Florin Cîţu.

Articolul precedentConsumul de gaze a scăzut semnificativ în 2019. Cât profit a făcut Romgaz
Articolul următorEconomia României coboară de pe podiumul Europei de Est