Microsoft anunță noi investiții pe baza tehnologiei blockchain

Microsoft se trece la transformarea conceptului de identitate descentralizată, bazate pe tehnologia blockchain, de la stadiul de aspirație la cel de a fi pus efectiv în practică.

Într-un document publicat recent, gigantul software declară că intenționează să dezvolte două produse menite să ofere consumatorilor un control mai mare asupra datelor lor personale, un deziderat demult așteptat de adepții tehnologiei blockchain, relatează coindesk.com.

Un astfel de produs este un magazin de date cu caracter personal criptat sau un „hub de identitate”, care reprezintă o combinație de dispozitive personale ale utilizatorilor și spațiu de stocare în cloud pe care Microsoft l-ar oferi prin intermediul propriului său serviciu de cloud computing, Azure.

Deși nu sunt furnizate foarte multe detaii, ideea generală este că consumatorii pot stoca informații ce țin de identitate în acest hub în timp ce permisiunea lor va fi necesară pentru ca terțe părți să le poată accesa. Acest lucru este în contrast cu ceea ce se întâmplă în prezent, unde datele sunt ținute la nenumărate terțe părți și obținute în mod regulat fără cunoștința/acceptul utilizatorului.

Celălalt produs pe care Microsoft îl lansa este o „aplicație asemănătoare portofelului electronic”, pe care utilizatorii ar putea să o folosească, printre alte scopuri, pentru a gestiona aceste permisiuni pentru datele lor, incslusiv posibilitatea de a le revoca atunci când va dori acest lucru.

De reținut este, și aici intervine tehnologia blockchain, aspectul că ambele produse se vor baza pe identificatori descentralizați (DID), o specificație elaborată sub auspiciile Fundației World Wide Web (W3C).

Văzute de mulți în comunitatea de identitate ca o descoperire, DID-urile nu necesită o autoritate centrală deoarece sunt înregistrate sau „ancorate” într-un registru distribuit sau într-un alt sistem descentralizat. Acest lucru înseamnă că, spre deosebire de identificatorii tradiționali (spre exemplu un număr de telefon), un DID este întotdeauna sub controlul utilizatorului, fenomen similar cu felul în care sunt gestionate astfel de date ale utilizatorilor și deținătorilor de criptomonede.

În plus, documentul citat relevă faptul că Microsoft dezvoltă o implementare open-source a DID-urilor care ar funcționa în paralel cu blockchain-urile. Oarecum similar cu rețeaua Lightning Network a lui Bitcoin, ea este menită să permită un volum mare de plăți cript de valoare redusă, păstrând blocul pentru soluționarea finală, stratul doi pentru identitate fiind proiectat „pentru utilizare la scară mondială”, se menționează în  document.

Deși Microsoft nu a divulgat un calendar pentru niciunul dintre aceste proiecte, aceste măsuri, luate împreună, sugerează că gigantul tehnologic își intensifică investițiile în conceptul de „identitate de sine stătătoare”, în plus față de participarea raportată anterior la Fundația pentru Identitate Descentralizată (DIF) ca membru fondator.

Articolul precedentCreditul suveran al Poloniei, îmbunătățit la A-
Articolul următorEfect de bumerang: Excedent comercial record al Chinei în relația cu SUA

Comments are closed.