Blocarea circulației trenurilor de metrou de către sindicaliști, vinerea trecută, a provocat pagube de aproape 3 milioane de lei, a transmis luni Metrorex, într-un comunicat de presă. Conducerea metroului a mai precizat că se va îndrepta către toți cei găsiți vinovați de această situație pentru recuperarea prejudiciului. 

Acţiunea ilegală de ocupare a metroului bucureştean a produs pagube de 2.826.642 lei. Compania Metrorex a finalizat cuantificarea preliminară a pierderilor înregistrate în urma blocării ilegale a circulaţiei metroului din ziua de 26 martie. După media ultimelor trei zile de vineri, pierderile din vânzări sunt estimate la 450.028 lei.

Pentru angajaţii care au venit la lucru normal, dar nu au putut munci, Metrorex a plătit venituri brute de 339.761 de lei. Şi acestea sunt pagube provocate companiei. Şi pentru că metroul nu a circulat, compensaţia pentru serviciu public prestat nu va fi încasată. Valoarea aferentă unui număr mediu de 25.000 km se ridică la 2.036.853 lei”, se arată în comunicatul citat.

Prin urmare, Metrorex subliniază că se va îndrepta împotriva celor responsabili de aceste pagube folosind toate mijloacele legale la dispoziţie.

Articolul precedentCulisele statului paralel, ora 18 – Când a început și cine se face VINOVAT de jaful BTT
Articolul următorCulisele Statului Paralel: Cum a fost prădat patrimoniul Costineștiului de către foști șefi al BTT