Metrorex a ajuns la un nou acord cu Alstom. Care este valoarea contractului?

Operatorul metroului din București și compania Alstom au încheiat un  acord privind asigurarea mentenanței garniturilor de tren în anul 2020. Valoarea contractului este între 174 și 192 de milioane de lei, în funcție de kilometrii efectuați.

Circulația metroului din Capitală va continua și după 1 ianuarie, Metrorex reușind să ajungă la un acord cu Alstom pentru operațiunile de mentenanță pentru anul 2020, după ce vechiul acord de 15 ani expiră pe 31 decembrie. Noul acord presupune o sumă cuprinsă între 170 și 190 de milioane de lei, în funcție de kilometri parcurși de trenuri. Noul acord, însă, este condiționat de plata de către Metrorex a datoriei de circa 150 de milioane de lei către Alstom, șeful companiei anunțând în trecut că va accepta doar plata cash sau o scrisoare de garanție bancară.

„De pe 1 ianuarie, dacă nu se semnează un nou acord, vom opri lucrul”, declara recent directorul Alstom, Gabriel Stanciu, care spunea că firma sa a depus o ofertă pentru prelungirea cu un an a acordului de mentenanță semnat în trecut pe 15 ani.

Condiția? Metrorex să-și plătească datoria de 150 de milioane de lei, datorie recunoscută chiar de către compania de stat.

„Dacă noi ne oprim din lucru asta înseamnă oprirea transportului public cu metroul în București. Am acoperit până acum costurile din împrumuturi. Nu știu câte alte companii pot duce din banii proprii un an de lucru fără a fi plătite”, spunea directorul Alstom.

„Noi vom semna pe un an doar cu condiția expresă ca plata datoriilor să se facă fie cash în cont, fie printr-o scrisoare de garanție bancară”, spunea Stanciu.

Metrorex și Alstom Transport SA, compania românească parte a companiei franceze Alstom, au semnat în anul 2003 (cu intrare în vigoare în 2004) un contract pe 15 ani pentru mentenanța, reparațiile și reviziile trenurilor de metrou din București, cu o valoare totală de circa 240 de milioane de euro.