Mesajul Guvernului în problema Fondului Suveran: Unde lege nu e, e HG!

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi înfiinţat printr-o hotărâre de Guvern, după ce Curtea Constituţională a respins o lege în acest sens.

„După decizia Curţii Constituţionale, paşii următori sunt la nivel de Guvern emiterea unei ordonanţe pentru a crea cadrul legal general pe care Curtea l-a considerat necesar, iar pasul următor va fi emiterea unei hotărâri de Guvern pentru a stabili înfiinţarea Fondului”, a spus Teodorovici, citat de Agerpres.

Curtea Constituţională a României (CCR) a dezbătut miercuri trei obiecţii de neconstituţionalitate formulate separat de 51 de deputaţi aparţinând USR şi PMP, 66 de deputaţi aparţinând PNL, respectiv de preşedintele Klaus Iohannis.

Parlamentul a adoptat legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii în luna iunie a acestui an. Acest Fond constituie un vehicul investițional preluat de către PSD  în forma sa de constituire și funcționare de la Guvernul Polonez. Există însă o diferență majoră: Fondul de Dezvoltare din Polonia (care nu are denumirea pompoasă de Fond Suveran) nu se atinge de activele companiilor de stat.

Anunţat în programul de guvernare al PSD, Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (aceasta este denumirea oficială) urma să fie înfiinţat baza unui printr-un proiect de lege al Ministerului Finanţelor. Proiectul prevedea că Fondul are un capital subscris de 1,8 miliarde de lei şi acţiunile a 27 de companii. Deputaţii au stabilit că Fondul va avea un capital subscris de 9 miliarde de lei, vărsat în cinci ani, şi va fi compus din participaţiile statului la 33 de companii.

Practic, cum se spune pe românește, sunt ”mulse” companiile de stat, în cazul ”invenției” PSD fiind vorba de utilizarea resurselor companiilor de stat pentru orientarea spre alte proiecte dictate unui management desemnat politic sau a cărui independență de politic nu va exista.  In cazul fondului polonez modul de funcționare al acestuia a fost negociat cu Eurostat, dar nu același lucru a fost respectat în cazul Fondului Suveran al PSD.

Articolul precedentRomânia trimisă în judecată pentru neaplicarea Legii spălării banilor
Articolul următorDe ce tinerii fermieri nu prind ”rădăcini” în agricultura României

14 COMENTARII

  1. … [Trackback]

    […] Here you can find 67021 more Info on that Topic: realitateafinanciara.net/mesajul-guvernului-in-problema-fondului-suveran-unde-lege-nu-e-e-hg/ […]

  2. … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: realitateafinanciara.net/mesajul-guvernului-in-problema-fondului-suveran-unde-lege-nu-e-e-hg/ […]

  3. … [Trackback]

    […] Find More on to that Topic: realitateafinanciara.net/mesajul-guvernului-in-problema-fondului-suveran-unde-lege-nu-e-e-hg/ […]

  4. … [Trackback]

    […] Read More Information here on that Topic: realitateafinanciara.net/mesajul-guvernului-in-problema-fondului-suveran-unde-lege-nu-e-e-hg/ […]

  5. … [Trackback]

    […] There you will find 74186 more Info to that Topic: realitateafinanciara.net/mesajul-guvernului-in-problema-fondului-suveran-unde-lege-nu-e-e-hg/ […]

  6. … [Trackback]

    […] Find More Information here on that Topic: realitateafinanciara.net/mesajul-guvernului-in-problema-fondului-suveran-unde-lege-nu-e-e-hg/ […]

  7. … [Trackback]

    […] Find More Info here to that Topic: realitateafinanciara.net/mesajul-guvernului-in-problema-fondului-suveran-unde-lege-nu-e-e-hg/ […]

  8. … [Trackback]

    […] There you will find 56047 more Information to that Topic: realitateafinanciara.net/mesajul-guvernului-in-problema-fondului-suveran-unde-lege-nu-e-e-hg/ […]

Comments are closed.