Om de afaceri

Știrea săptămânii vine din partea mediului de afaceri. Patronii devin vizionari politici și cer guvernului să facă ceea ce fac toate țările mari, serioase, importante. Romanian Business Leaders, CNIPMMR, AHK, Camera de Comerţ Olandeză-Română, ANAT, HORA, UNTRR, FORT, FIHR şi FBN România și alte structuri antreprenoriale  au transmis autorităţilor un apel pentru regândirea modului în care statul sprijină economia locală în contextul pandemiei de COVID – 19. aceștia cer o „terapie de șoc” : reprezentanţii mediului de afaceri afirmă că economia locală are nevoie de sprijin în valoare de circa 30 miliarde de euro, 15% din PIB.

Patronatele au obsevat ceea ce și noi am observat aici: toate celelate state au hotărât să injecteze sume uriașe pentru a compensa efectele crizei economice determinate de corona-virus.

”Un calcul simplu ne arată că, dacă economia românească ar fi afectată cu 50% pe lună, în următoarele 3 luni, apoi în continuare cu 20% pe lună, pentru încă trei luni, impactul total în PIB-ul din acest an ar fi de peste 15%, iar aceste cifre sunt valabile într-un scenariu care, în prezent, nu mai pare scenariul de bază, ci un scenariu optimist. Scenariul de bază devine, pe zi ce trece, unul în care economia globală ar intra într-o recesiune mai lungă, cu un nou vârf al crizei în toamnă, în loc să vedem în Q4 semnele revenirii economice – dar chiar mergând pe acest scenariu optimist, guvernele trebuie să ia măsuri economice de o magnitudine asemănătoare cu impactul crizei” – se arată în scrisoare prin care organizațiile oamenilor de afaceri reunite solicită conducătorilor politici viziune și determinare.

Articolul precedentBlue Air in picaj! Fara 40-60 de milioane de euro compania s-ar putea prabusi!
Articolul următorPrognoză tristă pentru efectele crizei în România