Mașina de război a lui Putin s-a blocat, la propriu. Cea mai mare fabrică de tancuri nu mai funcționează

    Ministerul ucrainean al Apărării a anunțat, marți, că principala fabrică de tancuri din Rusia și-ar fi sistat activitate, din lipsă de piese de import. UralVagonZavod este cea mai mare producător de tancuri din lume, aici fiind și liniile de asamblare pentru tancurile T-90, folosite în campania din Ucraina. 

    Pe lângă UralVagon, și-ar fi sistat operațiunile și Uzina de tractoare Cheliabinsk, din cauza problemelor de aprovizionare cu piese străine. Uzina de tractoare avea un rol important în repararea tancurilor și blindatelor, în contextul în care pierderile Armatei ruse în zona de conflict sunt majore. Potrivit ultimului bilanț, 500 de tancuri și peste 1.500 de vehicule blindate au fost distruse, dar sunt și multe altele care au devenit inoperante din cauza avariilor.

    La scurt timp după anunțul privind blocajul din industria de armament a Rusiei au apărut și postările ironice. „Dragă Uralvagonzavod, te rog să fabrici mai multe (tancuri – N.R.) Al tău, sincer, Javelin.” Sistemul american de rachete antitanc a fost una dintre cheile succesului rezistenței ucrainene și un adevărat coșmar pentru tanchiștii ruși.

    Articolul precedentANAF a pus ochii pe veniturile influencerilor. Când încep controalele
    Articolul următorDezbatere extraordinară – Care este impactul asupra economiei mondiale după criza cauzată de coronavirus și de războiul din Ucraina