Lovitură pentru grupul bancar Raiffeisen. Acțiunile acestuia au scăzut semnificativ, pe fondul informației că autoritățile americane presează banca austriacă să anuleze o afacere cu un controversat magnat rus, inclus de Statele Unite pe lista sancțiunilor.
Acţiunile Raiffeisen au scăzut cu peste 15,5% miercuri, după informaţii conform cărora SUA presează banca austriacă să anuleze planurile de cumpărare a unei participaţii de 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari) la o companie a magnatului rus Oleg Deripaska, transmite CNBC, citat de news.ro.
Reuters a scris miercuri că Washingtonul cercetează achiziţionarea de către bancă a unui grup de construcţii despre care se spune că este controlat de oligarhul sancţionat Oleg Deripaska, citând mai multe persoane care cunosc planurile.
CNBC nu a putut confirma independent raportul.
Intervenţia autorităţilor americane pune mai multă presiune asupra băncii austriece, care se ocupă de plăţi internaţionale de miliarde de euro pentru ruşi. Raiffeisen nu a răspuns imediat solicitării CNBC de a comenta aceste informaţii.