Președintele Klaus Iohannis consideră că la nivel european trebuie făcute eforturi suplimentare pentru ca prețurile energie electrice și gazelor naturale să mai scadă, fără a afecta însă mecanismele de piață. Aflat la Praga, la reuniunea Comunității Politice Europene, șeful statului a prezentat și propunerile pe care le-a făcut România în acest sens.

„Este nevoie de măsuri mai hotărâte pentru a duce prețurile gazelor și energiei mai jos, în ciuda măsurilor bune luate până acum nu s-a reușit o scădere mai semnificativă, ceea ce înseamnă că trebuie să fim mai hotărâți, eu susțin că trebuie să separăm piața gazelor de cea de electricitate, sunt tot mai mulți de părerea mea, sper să reușim să convingem și Comisia Europeană,” a afirmat președintele Klaus Iohannis.

  • Șeful statului a mai afirmat că în prezent se lucrează pe 2 planuri care ar urma atât să asigure energia pentru iarnă, cât și să ofere o direcție pe termen mediu și lung privind reducerea dependenței de resursele din Rusia.
  • „În primul rând este vorba de plafonarea prețului gazelor până trecem de iarna, dar CE trebuie să vina cu detalii oferite de experți, pentru ca această limitare să nu-i afecteze pe furnizorii care sunt de partea noastră, cum e Norvegia, care oferă o treime din gazul european. În al doilea rând este vorba de creșterea alocării proiectului Repower, schimbarea resurselor de energie, care ne-ar favoriza și pe noi, să nu uităm că România a primit recent 1,5 miliarde de euro, prin PNRR, pentru acest program. Cred că e nevoie de un pachet mai amplu de măsuri, pentru a trece nu numai de iarnă, ci și de a avea prețuri suportabile pentru cetățeni”, a mai afirmat Klaus Iohannis.

Referindu-se și la scenariile de economisire a energie, șeful statului a afirmat că „n-ar fi rău să se elaboreze un plan decent, de economisire cu cap, nu zice nimeni să stea lumea în frig”.

Articolul precedentFMI trage semnalul de alarmă pentru guvernele lumii: Nu accelerați inflația prin măsuri fiscale! Riscuri majore de recesiune
Articolul următorFURT pe față în România: Speculă pe banii oamenilor, de teama crizei – Scumpiri pe bandă rulantă la alimente, de peste 50 la sută