Belgienii de la WDP dezvoltă proiecte de investiții de 219 milioane euro în România, 6 dintre acestea având termene de finalizare în 2019.

 

Dezvoltatorul belgian de depozite WDP, prezent și în România, a dat miercuri publicității rezultatele financiare pentru primul semestru al anului și planurile de business pentru următorii ani.

Astfel, conform informațiilor incluse în Raportul financiar, România rămâne unul dintre motoarele de creștere a afacerilor WDP la nivel global.

Conform unui comunicat al companiei, WDP are în derulare în prezent, un număr de 28 de proiecte reprezentând investiții de 478 de milioane de euro.

Dintre acestea, 15 proiecte se află în România, reprezentând investiții de 219 milioane euro, care însumează 389.400 metri pătrați.

6 dintre investițiile lansate în România au termene de finalizare anul acesta, printre clienții final numărându-se retaileri precum Carrefour, Ursus Breweries, Aeronamic Eastern Europe, Kitchen Shop, LPP .

Conform Raportului financiar, compania continuă să investească în piața românească, în primul trimestru al anului lansând două proiecte noi, la Dragomirești, investiție totală de 7 milioane de euro. Clienții finali ai acestor proiecte vor fi Arcese și Media Post, cu care s-au încheiat contracte de închiriere pe termen lung.

Articolul precedentPatronii români evită insolvența de teama stigmatului
Articolul următorCum vrea Guvernul să impoziteze pensiile