Realizarea racordării Aeroportului Internaţional Braşov la reţeaua naţională de căi ferate a fost cuprinsă în secțiunea „Transport și Mobilitate Urbană” a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) elaborat de Guvernul României.

Această investiţie, considerată esenţială în perspectiva operaţionalizării viitorului aeroport de la Ghimbav, urmează să fie realizată cu fonduri europene, ceea ce va însemna o degrevare a bugetului Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA cu aproximativ 300 de milioane de euro, valoare la care este estimată lucrarea.

Acest proiect este rodul colaborării iniţiate de Consiliul Judeţean Braşov cu Sucursala Regională de Căi Ferate Braşov din cadrul Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA. Planuri pentru conectarea Aeroportului de la Ghimbav la reţeaua de căi ferate au existat încă din anul 2018, când au fost iniţiate discuţii concrete între conducerea administraţiei judeţene şi cea a Regionalei braşovene de Căi Ferate. Încă de atunci, Regionala CFR Braşov a realizat un studiu de traseu preliminar care a scos în evidență mai multe soluţii de realizare a racordului feroviar pentru Aeroport.

La începutul anului 2020, Divizia Investiţii din cadrul Sucursalei Regionale CFR Braşov a anunţat că studiul de prefezabilitate şi cel de fezabilitate pentru linia de cale ferată spre Aeroportul de la Ghimbav sunt cuprinse în lista obiectivelor de investiţii finanţate din surse proprii, solicitând Consiliului Judeţean Braşov documentaţii care să facă referire la această investiţie sau în care să fie evidenţiată realizarea conexiunii feroviare cu Aeroportul, astfel încât să se treacă direct la întocmirea studiului de fezabilitate, având în vedere că necesitatea şi oportunitatea investiţiei sunt evidente.

După o tentativă de achiziţie eşuată, în toamna anului 2020 Regionala CFR Braşov a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate (SF) privind conexiunea feroviară a Aeroportului, document care în prezent se află în etapa de elaborare. Totodată, Regionala CFR Braşov a primit aviz favorabil de la Primăria Braşov şi de la Primăria Ghimbav pentru realizarea acestei investiţii.

În cadrul SF-ului sunt analizate două variante de traseu. De comun acord cu Consiliul Judeţean a fost agreată linia de cale ferată dezvoltată pe ruta Braşov – Bartolomeu – Ghimbav, din care la ieşirea din staţia Ghimbav se va desprinde pe un traseu nou de aproximativ 2,5 km, până în dreptul aerogării. În acest sens, la începutul lunii martie 2021 au fost efectuate măsurători topografice în incinta şi în imediata apropiere a Aeroportului. Linia de racord va avea accesibilitate directă în aeroport și dinspre Făgăraș, oferind astfel posibilitatea de conectivitate la aeroport și a pasagerilor din zona Sibiu și Țara Făgărașului. Studiul de fezabilitate include într-o fază ulterioară dublarea şi electrificarea acestei linii, precum şi realizarea conexiunii feroviare a Aeroportului cu Magistrala 300, în zona staţiei Bod. Costurile exacte ale acestor investiţii vor rezulta în urma finalizării studiului, însă estimările merg spre 300 de milioane de euro.  

Proiectul Aeroportului Internațional Brasov – Ghimbav implementat de Consiliul Judeţean Braşov, o investitie de referință, unică în perioada postrevoluționară în construcția de aeroporturi în România, era firesc să beneficieze de sprijinul administratorul infrastructurii feroviare române. Ne bucurăm că Brașovul va avea asigurată, în viitorul apropiat, accesibilitatea directă la aeroport prin intermediul unei legături feroviare, fapt care va genera un flux de călători important pentru ambele modalităţi de transport”, a spus directorul general CFR-SA, dr. ing. Ioan Pintea.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, s-a declarat mulţumit de faptul că problema finanţării lucrărilor va fi rezolvată prin intermediul PNRR.

Avem nevoie de legătura feroviară dintre Aeroportul de la Ghimbav și Gara Braşov în primul rând pentru a asigura accesul rapid al călătorilor atât spre Brașov, cât și spre alte destinații din zona noastră. Însă, pe lângă faptul că vom avea un terminal care permite un trafic de 1,2 milioane de pasageri pe an, ne propunem ca judeţul Braşov să devină şi din punct de vedere logistic un important centru de cargo la nivel naţional. Din acest punct de vedere, legătura feroviară reprezintă o etapă obligatorie în viabilizarea Aeroportului pentru transportul de mărfuri, iar conectarea acestuia de magistrala feroviară 300, în zona localităţii Bod, va putea conduce, în perspectivă, la dezvoltarea unui centru intermodal în zona Feldioara. Vreau să mulțumesc pe această cale conducerii CFR-SA pentru profesionalismul şi promptitudinea cu care a venit în sprijinul proiectului nostru şi totodată doresc să le mulţumesc oficialilor guvernamentali că au înţeles necesitatea realizării acestei investiţii şi au inclus-o în componenta «Tranziția verde – transport feroviar și mobilitate urbană verde» din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a spus președintele CJ Brașov.

Sursa: Realitatea de Brasov

Articolul precedentRestaurantele, cafenelele şi barurile din Slatina şi alte localităţi din judeţ, verificate. Poliţiştii au aplicat amenzi
Articolul următorDacia oprește șapte zile producția la Mioveni, din cauza crizei semiconductorilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau