Salariul mediu net pe economie a fost în luna mai de 2.704 lei, în scădere față de luna precedentă cu 9 lei. Câștigul salarial mediu brut a fost de 4494 lei, cu 0,4% mai mic decât în luna aprilie 2018.

Cele mai mari salarii nete s-au înregistrat în industria IT, de 6.437 lei, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante, 1.554 lei.

Comparativ cu luna mai a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,4%.

Dacă se ține cont de inflație, indicele câștigului salarial real față de aceeași perioadă a anului precedent a fost de 108,5%. Față de luna aprilie a acestui an, salariul mediu net corelat cu rata inflației a fost de 99,2%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: învăţământ (+2,1%), sănătate şi asistenţă socială (+1,1%), respectiv administraţie publică (+1,0%).

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 193,8%, cu 1,5 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna aprilie 2018.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna aprilie 2018 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

Cele mai mari creșteri ale câștigului salarial mediu net, în mai față de aprilie, au fost de 7,5% și 8,5% în intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), extracția minereurilor metalifere, silvicultură și exploatare forestieră (incl. pescuit și acvacultură).

Totodată, au fost raportate creștere cuprinse între 3% și 6% în fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice, colectarea și epurarea apelor uzate, fabricarea de mobilă, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută (cu excepția mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite).

În mai față de aprilie, s-au înregistrat scăderi ale câștigului salarial mediu net de 16,7% în activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale), respectiv cu 15,3% în extracția petrolului brut și a gazelor naturale.

Au fost înregistrate scăderi semnificative, cuprinse între 7% și 12%, în tranzacții imobiliare, activități de servicii anexe extracției, activități auxiliare intermedierilor financiare, activități de asigurare și fonduri de pensii, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, extracția cărbunelui superior și inferior.

 

 

Articolul precedentSeceta de la Bursa de Valori București: Dezinteres sau prudență
Articolul următorRomânii au consumat carne de pasăre la greu, în mai – 41.523 tone

Comments are closed.