INS: Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut în ultimul trimestru din 2022

    Numărul locurilor de muncă vacante a fost 41.900 în cel de-al patrulea trimestru al anului trecut, în scădere cu 3.400 faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor furnizate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Rata locurilor de muncă vacante a fost 0,83%, în scădere cu 0,07 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent.

    Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2021, numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 3.800, iar rata locurilor de muncă vacante s-a diminuat cu 0,09 puncte procentuale, arată INS, citat de Agerpres.

    Conform INS, în trimestrul IV 2022, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (1,61%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (1,46%), transport şi depozitare (1,44%), respectiv distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (1,41%). În industria prelucrătoare s-a concentrat o pătrime din numărul total al locurilor de muncă vacante (10..500 locuri vacante), iar valoarea ratei a fost 0,95%.

    Datele anunţate de Statistică arată că sectorul bugetar a însumat circa 21% din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 4.400 locuri vacante s-au regăsit în administraţia publică, 3.100 în sănătate şi asistenţă socială, iar 1.300 de locuri vacante în învăţământ.

    La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai mici valori în construcţii (0,25%) şi în alte activităţi de servicii (0,26%). Cele mai puţine locuri de muncă vacante s-au regăsit în tranzacţii imobiliare, alte activităţi de servicii, respectiv în industria extractivă (100 locuri vacante pentru fiecare în parte).

    Prin comparaţie cu trimestrul precedent, cele mai semnificative scăderi ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în informaţii şi comunicaţii şi intermedieri financiare şi asigurări (-0,28 puncte procentuale pentru fiecare în parte), respectiv în administraţia publică (-0,25 puncte procentuale).

    De asemenea, scăderi mai relevante s-au observat în industria prelucrătoare (-1.100 locuri vacante), urmată de construcţii, învăţământ şi administraţie publică (-700 locuri vacante pentru fiecare în parte).

    La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai relevante creşteri în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+0,29 puncte procentuale), respectiv în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,21 puncte procentuale).

    Cele mai importante creşteri au fost consemnate în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (+900 locuri vacante) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+500 locuri vacante).

    Faţă de acelaşi trimestru al anului 2021, cele mai semnificative scăderi ale ratei locurilor de muncă vacante au fost în informaţii şi comunicaţii (-0,79 puncte procentuale), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-0,75 puncte procentuale).

    „Numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut diminuări în sănătate şi asistenţă socială (-2,7 mii locuri vacante), informaţii şi comunicaţii (-1,5 mii locuri vacante), respectiv în administraţia publică (-1,1 mii locuri vacante). La polul opus, în ceea ce priveşte rata locurilor de muncă vacante, cele mai relevante creşteri s-au regăsit în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+0,74 puncte procentuale) şi în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,48 puncte procentuale)”, arată datele INS.

    Numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut cea mai semnificativă creştere în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+1.200 locuri vacante).

    Pe grupe majore de ocupaţii, în trimestrul IV 2022, cele mai mari valori ale ratei locurilor de muncă vacante s-au înregistrat pentru ocupaţiile de funcţionari administrativi – grupa majoră 4 (1,21%), specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (0,99%) şi ocupaţii elementare – grupa majoră 9 (0,91%).

    Articolul precedentOMV Petrom- linia roșie a românilor. Ce se mai poate face?
    Articolul următorÎncă o companie energetică refuză să plătească taxa de solidaritate. Ședință de urgență la Guvern