Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut față de luna anterioara și a atins maximul ultimilor 6 ani. Pe de altă parte, revenirea economică bazată pe creșterea cererii va provoca și o creștere a inflației, precum și devalorizarea monedei naționale în fața euro până peste pragul de 5 lei.  

Indicatorul de Incredere Macroeconomica al Asociatiei CFA Romania a crescut comparativ cu luna anterioara la valoarea de 70,7 puncte, maximul ultimilor 6 ani. Raportat la valoarea din aceeași lună a anului trecut, când România abia trecuse de primul vârf al pandemiei, indicatorul are o valoare aproape dublă (de la 38,3 puncte).

Pe de altă parte, estimarea de creștere a ratei anticipate a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (mai 2022/mai 2021) este de 3,53%.

Peste 80% dintre participanții la studiul CFA prevăd o depreciere a leului în următorul an. Astfel, pe un orizont de 6 luni, estimarea medie este de 4,9470, iar pentru un orizont de 12 luni valoarea medie a cursului prognozat este 5,0062 lei/euro.

Revenirea economiei și a încrederii într-o evoluție pozitivă ar putea duce și la majorarea dobânzilor pentru creditele bancare, atât prin creșterea ROBOR, cât și o majorare cu 25 bps a ratei dobânzii de politica monetară, în urmatoarele 12 luni.”

La fel ca și luna trecută, peste trei sferturi dintre repondenți cred că impactului economic al crizei coronavirus se va resimți și anul viitor, iar dintre aceștia aproape jumătate cred că efectele vor fi vizibile chiar până la sfârșitul anului 2022;

Sndajul este realizat lunar de Asociatia CFA Romania, de aproape 10 ani, si reprezinta un indicator prin intermediul caruia organizatia doreste sa cuantifice anticipatiile analistilor financiari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an.

Indicatorul de Incredere Macroeconomica ia valori intre 0 (lipsa increderii) si 100 (incredere deplina in economia romaneasca).

Articolul precedentAproape 1.500 de cereri de disponibilizare depuse la Complexul Energetic Hunedoara
Articolul următorUE va impune o taxă pentru centralele de apartament pe gaz – Când ar urma să intre în vigoare