EU Flags at the European Commission Building

Parlamentul European a ameninţat într-o rezoluţie votată joi că nu va aproba acordul şefilor de stat şi de guvern din ţările UE privind bugetul multianual al blocului comunitar dacă acesta nu va fi „îmbunătăţit”, criticând în special diminuarea sumelor alocate unor anumite domenii, transmite AFP, citat de Agerpres. După negocierile prelungite de care au durat patru zile, României i-a fost alocată suma de 80 de miliarde de euro fonduri UE.

În rezoluţia adoptată joi cu 465 de voturi pentru, 150 împotrivă şi 67 de abţineri, eurodeputaţii „contestă” bugetul în „forma sa actuală” şi avertizează că Parlamentul European „este pregătit să refuze să-şi dea aprobarea (…) până când va fi găsit un acord satisfăcător”. Legislativul european trebuie să se pronunţe până la sfârşitul anului asupra cadrului financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027.

O altă nemulțumire este legată de reducerea sumelor alocate unor capitole cum ar fi sănătate, educație, cercetarea și dezvoltarea, potrivit agențiilor AFP, DPA si Reuters.

„Deocamdată nu suntem dispuși să înghițim pilula amară la care vă referiți”, a spus președintele grupului popularilor europeni (PPE), Manfred Weber, aluzie la expresia folosită de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, când a vorbit despre diminuare bugetului față de propunerea sa de 1.100 de miliarde de euro.

Weber a criticat in special reducerea sumelor alocate sanatatii in viitorul buget al UE pe termen lung,”Considerăm ca MFF (bugetul UE pe termen lung) nu da raspunsuri potrivite pentru provocarile urmatorilor sapte ani. Acesta trebuie sa fie mai orientat catre viitor”, a estimat el.

Liderul europarlamentarilor PPE a insistat si asupra stabilirii unei definitii clare in privinta conditionarii accesarii fondurilor europene de situatia statului de drept. Liderii europeni au mentionat o astfel de legatura in declaratia finala a summitului incheiat marti, dar in termeni vagi si interpretabili. Astfel, in timp ce presedintele francez Emmanuel Macron sustine ca in viitorul buget accesarea fondurilor europene va fi conditionata de situatia statului de drept, premierul ungar Viktor Orban afirmă contrariul.

 

Articolul precedentGuvernul va plăti aproape jumătate din salariile zilierilor și sezonierilor din agricultură
Articolul următorStocul de retail modern va depăşi 4 milioane mp în România, la finele anului 2020