Mihai Curteanu, președintele Asociației Metro Urban, spune că municipiul Cluj Napoca a devenit un exemplu negativ în ceea ce privește dezvoltarea urbanistică. Orașul este sufocat de trafic și a căzut pradă grupurilor de interese din domeniul imobiliar.

Asociației Forumul Pentru Apărarea Drepturilor și Libertaților Omului prin președinte Birjaru Dorinița și al Asociației Metro Urban prin președinte Mihai Curteanu, aduce grave acuze la adresa unor grupuri de interese și nu în ultimul rând demasca nereguli flagrante în eliberarea unor autorizații de construcție în Cluj-Napoca.

„Subsemnații Curteanu Mihai în calitate de Președinte a ASOCIAȚIEI METRO URBAN și Birjaru Dorinița în calitate de Președinte a ASOCIAȚIEI FORUMUL PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂȚILOR OMULUI prin prezentul comunicat dorim sa aducem la cunoștința publicului larg următoarele:

1. Sub stindardul STOP HAOSULUI URBANISTIC ȘI O ROMÂNIE CORECTĂ dorim să tragem un semnal de alarmă și să luptam împotriva celor care în goana nebună după profit pot aduce grave deservicii calității vieţii cetățenilor.

Cluj Napoca a devenit din nefericire în ultima perioadă un exemplu negativ în ceea ce privește dezvoltarea urbanistică fiind sufocată de trafic fără a avea o strategie pe termen lung căzând astfel pradă grupurilor de interese din domeniul imobiliar cu rădăcini mai vechi în viața tenebroasă de business.


Dorim pe această cale să aducem la cunoștința opiniei publice și faptul că, deși există presiuni uriașe asupra președinților celor două asociații unele materializate prin amenințări directe inclusiv asupra familiei, presiuni asupra unor membrii ai asociației, venite din partea deja celebrului Grup de la Cluj care de ani de zile a încercat să pună stăpânire pe orașul de la poalele Feleacului astfel încât nimic să nu mai miște în oraș fără aprobare prealabilă și care este recunoscut pentru interesele pe care le are în tot și toate se pare că și în speța în cauză, demersul nostru va merge mai departe și își va urma cursul firesc pentru O ROMÂINIE CORECTĂ unde interesele financiare de grup să nu primeze în detrimentul vieții cetățeanului, a noastră a omului de rând care nu dorește nimic altceva decât să aibă parte de dreptul constituțional la o viață demnă de secolul XXI.

2. La data de 03.07 2023 Asociația Metro Urban Cluj prin președinte Mihai Curteanu și Asociația Forumul Pentru Apărarea Drepturilor și Libertaților Omului prin președinte Birjaru Dorinița au depus către Curtea de Apel Cluj o CERERE prin care solicităm respectuos ca prin sentința pe care instanța o v-a pronunța în baza probatoriului ce va fi încuviințat și administrat să dispună următoarele:
 

Suspendarea Autorizației de construire 867/02.08.2021 până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești pronunțate în dosarul ce va fi format în temeiul prezentului demers.

Anularea Autorizației de construire 867/02.08.2021 (mai departe „AC”).

Efectuarea unei expertize tehnice de către cel puțin 3 experți acreditați cu următoarele obiective:
a. verificare indicatorilor cu privire la respectarea distanței referitoare la zona de protecție față de pârâul Becaș;
b. verificare respectării prevederilor cu privire la spațiu verde;
c. verificare respectării prevederilor cu privire la suprafața minimală;
d. verificare respectării prevederilor cu privire la distanțele minimale față de spațiile verzi, trotuare, și altele asemenea;
e. verificarea respectării cotelor clădirilor;
f. dacă există alte încălcări și care sunt acestea.

Obligarea pârâților la restabilirea situației anterioare emiterii autorizației de construire 867/02.08.2021.

Pârâții în cauză fiind SDC IMOBILIARE SRL cu sediul în Municipiul Cluj-Napoca, NEVA CONSTRUCT INVEST SRL, cu sediu în JUD. CLUJ, Cluj care au calitatea de dezvoltatori imobiliari ai unităților locative vis a vis de care a fost descoperită situația nelegală de nerespectarea a actelor care au stat la baza emiterii Autorizației de Construire și Primăria Municipiului Cluj-Napoca emitenta Autorizației de Construire care nu a respectat actele care au stat la baza emiterii acesteia.

În susținerea celor enumerate mai sus am depus un întreg probatoriu care demonstrează nerespectarea condițiilor impuse de actele administrative cât și a legii privind eliberarea unei Autorizații de Construire și aici dorim să vă învederăm succint câteva exemple pentru înțelegerea pertinentă a situației de fapt.

Constructorul nu respectă suprafață minimală cerută de lege pentru un spațiu locativ

Constructorul nu respectă suprafață minimală cerută de lege pentru un spațiu locativ, mai exact a construit apartamente mai mici decât prevedea Legea Locuinței, nu a respectat gradul de ocupare care era menționat în PUZ, au aranjat clădirile după bunul plac, au anulat spațiul verde prevăzut prin PUZ acesta fiind utilizat construcției.

Toate acestea demonstrează o atitudine total neprofesionistă ghidată doar după maximizarea profitului imediat fără a urmări și interesele viitorilor locatari cât și dezvoltarea urbanistice coerentă și durabilă a unei zone.”

Articolul precedentCoșmarul gunoaielor în Târgu Mureș a luat sfârșit săptămâna aceasta. Garda de Mediu a descins la mafia gunoaielor
Articolul următorFlorian Coldea, prins în CARACATIȚA Otopeni – Inculpații îl acuză de blocajul la Grindeanu în stenogramele din dosarul șpăgilor pentru duty-free-uri