Guvernul a aprobat luni ordonanța prin care se acordă ajutoare de stat pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă. 

Potrivit șefului Cancelariei premierului, este vorba de o schemă bugetată cu 850 de milioane de lei și o estimare de 34.400 de fermieri beneficiari. Suma maximă ce poate fi acordată  la hectar este de 925 de lei, iar suprafața totală ce poate fi despăgubită ajunge la 1,6 milioane de hectare.

Potrivit ministrului Agriculturii, Adrian Oros, fermierii afectați de secetă ar urma să primească cea mai mare parte din bani, minimum 85%, din prima decadă a lunii septembrie, urmând ca la  rectificarea din octombrie să fie plătită diferența.

După publicarea ordonanţei de urgenţă în Monitorul Oficial, fermierii vor putea depune cererile pentru compensarea pierderilor în termen de 10 zile.

Guvernul a decis acordarea acestui sprijin în condițiile în care recolta de grâu din acest an, estimată la 5,5 milioane de tone, este cea mai mică din ultimii 8 ani. Principala cauză a fost seceta extremă, dar  potrivit Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, nu se pune problema unei crize a grâului pentru panificație.

România are 6-a cea mai mare suprafață agricolă din UE dintre țările UE și este printre primii 10 exportatori mondiali de grâu și porumb, dar are și una dintre cele mai ineficiente agriculturii, din cauza lipsei investițiilor și a infrastructurii de irigații.

 

Articolul precedentANAF a introdus serviciul de programare online pentru contribuabili
Articolul următorORA 18:00 – Procurorul Portocală, dezvăluiri bombă despre Ponta, Băsescu, Kovesi și Cosma