Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat luni că s-a săturat ca disconfortul pe care îl au bucureştenii la metrou să fie folosit ca un mijloc de presiune asupra Guvernului, pentru a astupa anumite găuri de la Metrorex.

„M-am săturat şi eu şi alţii, sunt convins că şi dumneavoastră, ca acest disconfort pe care îl au bucureştenii să fie folosit ca un fel de mijloc de presiune asupra Ministerului, Guvernului, în a veni de fiecare dată cu bani ca să astupăm anumite găuri de la Metrorex. Nu asta e soluţia. Soluţia este totuşi într-un final, şi lucrul acesta aşa cum bine ştiţi se va întâmpla în acest semestru, până la sfârşitul anului, ca acolo să existe un plan foarte bine pus la punct legat de management, de cum vor arăta toţi indicatorii economici, fiindcă bugetul statului nu poate să vină de fiecare dată să acopere minusul pe care Metrorex-ul îl are”, a precizat Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că situaţia de la Metrorex este cauzată de contractul de mentenanţă, care nu a fost plătit. Contractul a fost reînnoit la sfârşitul anului trecut pe o durată de 15 ani. Ministrul susţine că tot timpul au existat întârzieri la plată, dar asta nu înseamnă că Metrorex nu ar trebui să respecte termenii contractului.

Şeful de la Transporturi a transmis că este deschis pentru o discuţie cu Primăria Generală a Bucureştiului, astfel încât transportul public în Bucureşti să fie în gestiunea Municipiului Bucureşti. Acesta a afirmat că nu i se pare corect ca un moldovean să plătească pentru transportul din Capitală.

„De ce am spus că până la sfârşitul anului, pentru că aşa cum ştiţi, vineri, a fost termenul de la care au început să curgă cele 30 de zile pentru depunerea de CV-uri pentru selecţia pe 109 (n.r. – Ordonanţa de urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice) la 5 companii, printre care şi Metrorex. Nu mă voi opri şi nu dau înapoi. Colegii mei o să vă dea calendarul. Nu doar pentru cele 5 companii: CNAIR, CNIR, CFR Infrastructură, CFR Călători, Metrorex, ci şi pentru toate celelalte, şi este un calendar. Dar de ce am subliniat lucrul acesta? Pentru că mă aştept de la viitorul Consiliu de Administraţie şi de la viitorul director general, care îşi va prezenta planul de management în Consiliul de Administraţie selectat pe 109, ca aceste practici legate de sumele de bani care se tot aşteaptă de la bugetul statului să se diminueze şi să se elimine în timp. Şi ca să închid: aproximativ 700 de milioane au cerut cei de la Metrorex, pe diverse capitole”, a subliniat Sorin Grindeanu.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentUnele pensii vor crește cu 50 de lei! ANUNȚUL lui Marius Budăi
Articolul următorSoluția lui Petre Daea pentru SECETA din România: Eu nu aștept după PNRR. Avem bani și lege pentru irigații

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau