Guvernul de la Berlin nu va face face noi împrumuturi pentru a stimula expansiunea economiei germane, a anunţat vineri ministrul de Finanţe Olaf Scholz, care a dat vina pe factorii externi pentru creşterea anemică din acest an.

 

Creşterea economică face ca Executivul de la Berlin să înregistreze excedent bugetar, care-i permite să majoreze cheltuielile publice fără a face noi împrumuturi.

Într-un interviu acordat BBC, oficialul a dezminţit temerile că cea mai mare economie europeană ar putea intra în recesiune, după ce miercuri Executivul a redus la jumătate estimarea privind avansul PIB-ului în 2019, reflectând încetinirea din ce în ce mai accentuată din industrie, care afectează exporturile.

Autorităţile de la Berlin se aşteaptă o expansiune a economiei de 0,5% anul acesta. În ianuarie, Guvernul german au înrăutăţit la 1% prognoza de creştere, de la un avans de 1,8% previzionat anterior.

Partenerii din UE şi FMI cer Germaniei să-şi majoreze investiţiile, în timp ce un oficial din coaliţia aflată la guvernare a solicitat un pachet de măsuri de stimulare a economiei, potrivit Agerpres.

„Avem doar o creştere mai lentă, care este foarte departe de o recesiune. Şi dacă eşti într-adevăr o economie globalizată, dacă eşti un mare exportator şi importator, toate evoluţiile de pe plan global afectează dezvoltarea ţării tale. Şi noi ştim că economia mondiale trece printr-un proces de încetinire şi ştim de unde provine, în special din motive politice”, a spus Scholz.

Acesta a adăugat că disputele comerciale între SUA şi China şi UE, precum şi incertitudinile provocate de Brexit reprezintă principalele cauze ale încetinirii economiei germane, şi nu problemele structurale, cum ar fi lipsa investiţiilor.

Decizia lui Scholz de a nu va face noi împrumuturi a provocat critici din partea coaliţiei aflată la guvernare în Germania, în timp ce oamenii de afaceri cer reducerea impozitelor aplicate companiilor.

Veniturile solide din taxe şi ratele scăzute ale dobânzilor au determinat reducerea datoriei guvernamentale a Germaniei la 2.063 miliarde de euro (2.313 miliarde de dolari) anul trecut, cu 52 de miliarde de euro mai puţin decât în 2017, a anunţat recent Bundesbank.

Creşterea economică modestă a ajutat la reducerea datoriei ca procent din PIB la 60,9%, uşor peste plafonul de 60% stabilit de UE prin Tratatul de la Maastricht.

La nivel federal, al landurilor şi municipal, Guvernul a primit mai mulţi bani decât a cheltuit în 2018, ceea ce a atenuat povara datoriei, a explicat Banca Centrală a Germaniei.

În 2010, datoria guvernamentală a Germaniei a înregistrat un nivel record de 81,8% din PIB, conform datelor revizuite ale Bundesbank. De atunci, nivelul datoriei ca procent din PIB a scăzut constant, ajungând la 64,5% în 2017 şi la 60,9% în 2018.

Toate statele membre ale zonei euro s-au angajat să-şi limiteze datoria publică la maxim 60% din PIB. Dar Germania, cea mai mare economie din UE, a încălcat această reglementare în fiecare an din 2003, aşa cum au făcut multe ţări membre.

Articolul precedentOMV Petrom, investiții mai mici în 2019 decât cele de anul trecut
Articolul următorFirmele străine care primesc plăţi electronice, obligate să aibă reprezentare în România