În trimestrul II 2018 costul orar al forţei de muncă în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare a înregistrat o rată de creştere de 9,3% faţă de trimestrul I şi de 15,6% faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, arată datele transmise luni de Institutul Național de Statistică (INS).

„Faţă de trimestrul I 2018, costul orar al forţei de muncă a crescut în toate activităţile economice. Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat în industria extractivă (20,47%), în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (19,63%) şi în intermedieri financiare şi asigurări (19,09%)”, mai arată datele INS.

Cele mai mici creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) au avut loc în construcţii (2,35%) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (3,14%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale costului orar al forţei de muncă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: în sănătate şi asistenţă socială cu 21,19%, în învăţământ cu 13,55% şi în administraţie publică cu 5,82%.

În trimestrul II 2018, creşterea faţă de trimestrul anterior (pentru indicii în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a componentei privind cheltuielile directe (salariale) cu forţa de muncă a fost de 9,35%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) de 9,66%.

Potrivit INS, comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, costul orar al forţei de muncă a crescut în toate activităţile economice. Pe principalele activităţi ale sectorului economic, cele mai mari creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în informaţii şi comunicaţii (19,11%), în tranzacţii imobiliare (18,32%) şi în construcţii (17,98%).

Sectoarele economice cu cele mai mici creşteri au fost industria extractivă (6,32%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (10,49%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (10,52%) şi industria prelucrătoare (10,53%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după efectul zilelor lucrătoare) ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: în sănătate şi asistenţă socială cu 33,15%, în învăţământ cu 21,76% şi în administraţie publică cu 19,51%.

Indicele trimestrial al costului orar al forţei de muncă este un indicator pe termen scurt care permite evaluarea tendinţelor costurilor orare suportate de angajator cu forţa de muncă salariată.

„Conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare (OUG nr.79/2017 cu modificările şi completările ulterioare), contribuţiile de asigurări sociale, respectiv cele de asigurări sociale de sănătate care cădeau în sarcina angajatorului au fost transferate în sarcina salariatului și, începând cu luna ianuarie 2018, sunt suportate în totalitate de salariat, fiind reflectate în cuantumul brut al câştigului salarial nominal (cheltuielile directe cu forţa de muncă). În consecință, componentele privind cheltuielile directe (salariale) cu forţa de muncă, respectiv cheltuielile indirecte (non-salariale) ale indicelui trimestrial al costului orar al forţei de muncă produse şi diseminate începând cu trimestrul I 2018 nu mai sunt comparabile cu seriile de date anterioare anului 2018.

Aceste prevederi legale nu influenţează comparabilitatea datelor pentru seriile de date aferente indicilor trimestriali ai costului total cu forţa de muncă”, precizează INS.

Articolul precedentSurprizele unui clasament al deținerilor de Bitcoin: România, pe locul secund, în urma Turciei, dar în fața SUA
Articolul următorStatul mai împrumută 4 mld. lei ca să plătească pensii si salarii

Comments are closed.