Federal Reserve mizează pe o creștere economică solidă a SUA, fără explozia inflației

Federal Reserve, vineri, în raportul său semestrial către Congres, a relevat faptul că Statele Unite au consemnat o creștere economică solidă în prima jumătate a anului și a reiterat că se așteaptă să continue să majoreze treptat ratele dobânzii pentru dolar.

Aceasta este cea de-a doua înfățișare a băncii centrale în fața Congresului american de când președintele Jerome Powell a preluat conducerea ei, la începutul lunii februarie. El va răspunde la întrebări în fața parlamentarilor marți și miercuri săptămâna viitoare, în ședințele dedicate din comisiile de specialitate.

Detaliile raportului de 63 de pagini, făcut public vineri, au fost în concordanță cu previziunile actuale ale FED, detaliate în cadrul reuniunilor sale de politică monetară, și anume că o creștere economică puternică și o rată scăzută a șomajului necesită o creștere a ratei dobânzii cheie, dar și că o lipsă a presiunilor inflaționiste severe înseamnă că ritmul creșterilor poate rămâne gradual.

„În prima jumătate a acestui an, activitatea economică generală pare să se fi extins într-un ritm solid”, a relevat FED în raportul său, adăugând că economia continuă să fie susținută de sentimentul favorabil al consumatorilor și al afacerilor, dinamica pozitivă a averilor gospodăriilor, creșterea economică solidă la nivel global și condiții financiare stimulative interne.

Ca atare, FED „se așteaptă ca ridicările treptate” ale ratelor dobânzilor să fie de bun augur, deoarece încearcă să mențină o expansiune economică care este, în prezent, cea de-a doua ca durată care a fost consemnată vreodată.

Federal Reserve a mai afirmat că pachetul de reduceri fiscale al administrației Trump a contribuit la o creștere a cheltuielilor de consum și probabil că va oferi o contribuție moderată la creșterea economică din acest an.

Imaginea relativ bună a economiei americane a fost, de asemenea, menționată de Jerome Powell într-un interviu acordat joi, în care a spus că economia Statelor Unite va ramâne într-o „poziție foarte bună” ca urmare a programelor guvernamentale de impozitare și de investiții programate pentru a stimula produsul intern brut ce vor avea efect timp de trei ani de acum încolo.

FED a majorat rata dobânzii de șapte ori de la începutul ciclului de înăsprire a politicii monetare, decembrie 2015, și a ridicat ultima dată rata dobânzii de referință cu o jumătate de punct procentual în luna iunie. Conform estimărilor proprii, FED consideră că va mai majora încă de două ori dobânda la dolar până la sfârșitul anului.

Banca centrală nu a făcut referiri importante asupra impactului potențial al politicilor comerciale protecționiste ale administrației Trump, dar a constatat că incertitudinea din jurul lor a reprezentat o îngrijorare în piețele financiare.

O serie de oficiali ai Federal Reserve s-au declarat îngrijorați de faptul că disputele comerciale escaladate cu Europa, Canada, Mexic și China ar putea încetini investițiile, Jerome Powell declarând, joi, că susținerea unor tarife ridicate la produse și servicii ar putea afecta economia.

Articolul precedentAdministratorii Facebook și YouTube, suspectați că filtrează politic conținutul postărilor
Articolul următorBanii nu aduc câștigătorii Cupei Mondiale, dar îi întrețin

Comments are closed.