Fără precedent: Țiriac contrazice Guvernul: ”A fost rectificare negativă”

Desi Guvernul a anuțat în august iar în septembrie a refăcut o rectificarea pozitivă, Ion Țiriac spune ce au spus toți analiștii economici: a fost o rectificare negativă. Dar cu argumentele sale.

Cunosctul om de afaceri Ion Țiriac a critica voalat Guvernul pentru situația în care se găsesc finanțele publice afirmând însă fără echivoc că: ”Este o rectificare negativă, pentru că trebuie să vă daţi seama în ce situaţie este şi Guvernul. Dacă nu-s bani, de unde să facă o rectificare pozitivă? Sa fure?” Afirmația și întrebarea reotrică a fost preluată de Telekomsport.ro

In acest context Ion Țiriac susține că obținut o declarație privind un suport financiar pentru România din partea şeicul Hamdan bin Zayed bin Sultan Al Nahyan, din Abu Dhabi.

Șeicul este proprietarul Insulei Mari a Brăilei. El ar fi afirmat că Emiratele Arabe Unite sunt gata oricând să sprijine Guvernul român, inclusiv cu investiții ”uriașe” în România. Cel puțin așa susține miliardarul român conform

Ion Ţiriac nu a renunţat la planul de a construi o universitate de sport în România, pentru toate ramurile, şi şi-ar dori şi o academie de tenis. Miliardarul român este dispus să contribuie cu 100 de milioane de euro, plus un teren de 50 de hectare, dar spune că are nevoie şi de sprijinul autorităţilor pentru restul investiţiei, care s-ar ridica la peste 300 de milioane de euro.

Pentru asta Ţiriac nu îți poate pune speranţe în Guvern pentru că înțelege că nu sunt bani,  Dar şi-ar dori să fie sprijinit de autorităţile locale.

” Cand  șeful guvernului din Abu Dhabi, şeicul Hamdan, a fost în ţară, eu habar nu am avut că a venit. Având în vedere că îl cunosc de mult timp şi am avut onoarea să fiu invitat de dumnealui în Africa, la vânătoare, săptămâni întregi, a întrebat de mine.

Am vorbit cu dumnealor şi zicea: ”Domne’, România are în spatele nostru când doreşte (…) când doreşte, investiţii nelimitate”. Cine plăteste cafeaua sau cine dă un miliard, e acelaşi lucru acolo! Dar toată lumea care investeşte, investeşte ca să câştige. Cealaltă se numeşte pomană”, a declarat Ion Ţiriac, citat de News.ro.

Hamdan bin Zayed bin Sultan Al Nahyan, din Abu Dhabi, este acelaşi care a cumpărat contractul pentru administrarea terenului din Insula Mare a Brăilei, contra sumei de 250 de milioane de euro. Arabii au promis că vor investi aici în jur de 500 de milioane de euro, în următorii cinci ani, bani ce vor merge în modernizarea parcului de utilaje agricole, în instalaţii de irigaţii, dar şi în zootehnice. Aici ar urma să fie construită una dintre cele mai mari ferme de oi din Europa.

Articolul precedentÎntr-o săptămână, jumătate din suplimentarea Programului Rabla s-a dat deja
Articolul următorFondurile de investiții au adus administratorilor profit de 36 milioane lei, în 2017

20 COMENTARII

  1. … [Trackback]

    […] Read More Information here to that Topic: realitateafinanciara.net/fara-precedent-tiriac-contrazice-guvernul-a-fost-rectificare-negativa/ […]

  2. … [Trackback]

    […] There you will find 94635 additional Information on that Topic: realitateafinanciara.net/fara-precedent-tiriac-contrazice-guvernul-a-fost-rectificare-negativa/ […]

  3. … [Trackback]

    […] Read More Information here on that Topic: realitateafinanciara.net/fara-precedent-tiriac-contrazice-guvernul-a-fost-rectificare-negativa/ […]

  4. … [Trackback]

    […] Read More to that Topic: realitateafinanciara.net/fara-precedent-tiriac-contrazice-guvernul-a-fost-rectificare-negativa/ […]

  5. … [Trackback]

    […] There you can find 65090 more Information on that Topic: realitateafinanciara.net/fara-precedent-tiriac-contrazice-guvernul-a-fost-rectificare-negativa/ […]

  6. … [Trackback]

    […] Find More to that Topic: realitateafinanciara.net/fara-precedent-tiriac-contrazice-guvernul-a-fost-rectificare-negativa/ […]

  7. … [Trackback]

    […] Read More on on that Topic: realitateafinanciara.net/fara-precedent-tiriac-contrazice-guvernul-a-fost-rectificare-negativa/ […]

  8. … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: realitateafinanciara.net/fara-precedent-tiriac-contrazice-guvernul-a-fost-rectificare-negativa/ […]

  9. … [Trackback]

    […] Find More here to that Topic: realitateafinanciara.net/fara-precedent-tiriac-contrazice-guvernul-a-fost-rectificare-negativa/ […]

  10. … [Trackback]

    […] Find More here on that Topic: realitateafinanciara.net/fara-precedent-tiriac-contrazice-guvernul-a-fost-rectificare-negativa/ […]

  11. … [Trackback]

    […] Here you will find 57135 additional Info to that Topic: realitateafinanciara.net/fara-precedent-tiriac-contrazice-guvernul-a-fost-rectificare-negativa/ […]

  12. … [Trackback]

    […] Read More on to that Topic: realitateafinanciara.net/fara-precedent-tiriac-contrazice-guvernul-a-fost-rectificare-negativa/ […]

Comments are closed.