Facebook raportează câștiguri în creștere dar ratează estimările privind veniturile și utilizatorii zilnici

Facebook a raportat o cifră a profitului în creștere, dar o scădere pe linie în privința  veniturilor, a utilizatorilor activi zilnic precum și a estimărilor lunare a utilizatorilor activi.

Compania a raportat câștigurile sale aferente celui de-al treilea trimestru marți, după închiderea sesiunii de tranzacționare. Acestea au fost în valoare de 1,76 de dolari pe acțiune, peste estimările din piață care indicau 1,47 de dolari pe acțiune în timp ce veniturile s-au situat la nivelul de 13.73 de miliarde de dolari față de 13,78 de miliarde estimări.

Numărul utilizatorilor activi zilnic a scăzut la 1,49 de miliarde față de 1,51 de miliarde, conform datelor furnizate de CNBC

Un alt indicator important, venitul mediu pe utilizator, s-a situat la 6,09 dolari, în linie cu estimările din piață.

Graficul acțiunilor Facebook în sesiunea de marți, 30 octombrie 2018, sursa cnbc.com

După o reacție inițială negativă, care a împins cotația în jos cu aproximativ 5%, acțiunile si-au revenit în sesiunea „after-hours”, tranzacționându-se pe plus cu aproape 3% la 146 de dolari.

Peste 2,6 miliarde de oameni folosesc suita de aplicații Facebook de aplicații în fiecare lună, adică Facebook, WhatsApp, Instagram sau Messenger,  conform companiei. În ultimul trimestru, numărul acestora a crescut cu peste 100 de milioane de persoane. Peste 2 miliarde de oameni folosesc zilnic aplicațiile din suita respectivă.

„Comunitatea și business-ul noastru continuă să crească rapid, iar acum sunt peste 2 miliarde de persoane care folosesc cel puțin unul din serviciile noastre în fiecare zi”, a declarat directorul executiv al Facebook, Mark Zuckerberg. „Construim cele mai bune servicii pentru mesagerie și conversații private și există oportunități uriașe în domeniul video și al comerțului pe viitor”, a completat el.

Facebook a fost în prim plan la începutul acestui an după ce datele a 87 de milioane de utilizatori au fost accesate necorespunzător de către Cambridge Analytica, o companie de consultanță politică. Scandalul s-a amplificat luna trecută, ca urmare a unei noi șarje de utilizatori ale căror date personale sunt pasibile de a fi expuse ca urmare a unor breșe de securitate, în timp ce mai mulți acționari de calibru ai Facebook, inclusiv fonduri publice de pensii și oficiali de stat, au început, recent, să exercite presiuni în sensul demiterii lui Mark Zuckerberg din funcția de președinte al consiliului de administrație al societății.

Articolul precedentCoinbase, celebrul start-up de criptomonede, a ajuns să valoreze 8 miliarde de dolari
Articolul următorȘomajul a scăzut în septembrie la 4,3%

Comments are closed.