Compania Facebook este acuzată că i-ar spiona pe utilizatorii Instagram prin utilizarea neautorizată a camerelor de pe telefoanele mobile, potrivit Bloomberg.

Plângerea a fost depusă la Tribunalul Federal din San Francisco de către un utilizator Instagram . În reclamație se spune că utilizarea camerei de către aplicație este intenționată și ar avea scopul de a colecta „date profitabile și importante de la utilizatori, la care altfel nu ar avea acces.”

În acest fel, mai susține reclamantul, Instagram și Facebook pot elabora strategii de piață și de marketing mult mai eficiente.

Acțiunea în justiție vine după ce, în vară, presa a scris că Instagram pare să acceseze camerele telefoanelor și atunci când nu sunt activate de către utilizator. La vremea respectivă, Facebook a negat speculațiile, afirmând că ar fi fost vorba de un virus care genera false notificări de activare a camerei telefonului și pe care l-a anihilat.

Potrivit Bloomberg, oficialii Facebook nu au dorit să comenteze cazul aflat pe rol.

Într-un alt proces deschis luna trecută, gigantul social media a fost acuzat că ar folosi tehnologia de recunoaștere facială pentru a colecta, ilegal, datele biometrice ale celor peste 100 de milioane de utilizatori Instagram. În replică, Facebook a precizat că aplicația nu folosește recunoașterea facială.

Articolul precedentVirgil Popescu: ”România a făcut un pas important: va fi PRIMA ţară care va scoate gaze naturale din Marea Neagră”
Articolul următorVolkswagen negociază vânzarea bradului de lux Bugatti