EY: Firmele din România vor putea mai ușor să angajeze străini

O nouă lege va simplifica angajarea de cetățeni străini în firmele din România, arată experții de la compania de servicii profesionale EY.

În România, criza forței de muncă s-a accentuat foarte mult în ultimii ani, iar conform unor estimări, la nivelul anului 2017, aproximativ 70.000 de români au plecat din țară pentru a munci într-un alt stat UE.

În consecință, din ce în ce mai multe companii românești sau străine, mai ales din domeniul producției și HoReCa, au ajuns să refuze comenzi sau chiar să-și închidă porțile deoarece nu găsesc suficienți angajați.

„Sunt anumite zone economice (de exemplu Timișoara, Cluj, București) care suferă cel mai mult din cauza acestui deficit de forță de muncă, companiile din aceste părți ale țării căutând să pună în aplicare fel de fel de soluții care să le rezolve problemele”, spune Claudia Sofianu, Partener EY România.

Astfel, multe companii au ajuns să apeleze tot mai des la forță de muncă din afara Uniunii Europene pentru a-și acoperi posturile vacante.

„Promulgarea legii nr. 247/2018  va avea un impact pozitiv pentru mediul privat, reducând pragurile de încadrare și simplificând angajarea străinilor în România. În același timp, modificările vor spori aportul de cetățeni ai statelor terțe, atât în domeniul privat deficitar (HoReCa, IT-ul, industria automotive, construcțiile, retailul și centrele de servicii), cât și în zona de specialiști și cercetători pentru dezvoltare”, a declarat Sofianu.

La 5 noiembrie 2018 a fost promulgată Legea nr. 247/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Potrivit noului act normativ, salariul de referință se modifică de la variantele anterioare la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

De asemenea, pentru încadrarea și prelungirea dreptului de muncă pentru lucrătorii înalt calificați va fi nevoie doar de 2 salarii medii brute în loc de 4 așa cum prevedea legislația anterior.

Totodată, legea simplifică procedura de obținere a avizului de muncă pentru lucrătorii permanenți prin eliminarea procedurii de obținere a atestatului de recunoaștere a studiilor de la Ministerul Educației Naționale, și reglementează noțiunea de lucrător au pair.

Pe de altă parte, taxele de obținere a avizelor de muncă au fost înjumătățite, de la 200 la 100 euro, respectiv de la 50 la 25 euro.

Articolul precedentRomânia, pe locul 2 în UE la incapacitatea de a elimina sărăcia
Articolul următorLeul se prăbușește față de dolar: 4,1469 lei

Comments are closed.