Fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, Arian Zuckerman, crede că războiul din Ucraina putea fi tranșat mai rapid dacă Vladimir Putin aveau parte de o reacție mai dură și mai omogenă. Fostul diplomat a afirmat, în exclusivitate la Realitatea Plus, că are încredere în decizia guvernului Ciucă  de a-și spori semnificativ capacitatea militară, mai ales că a avut o colaborare foarte bună cu actualul șef al Executivului în perioada în care era ministru al Apărării.  

„Cel mai mare pericol este ca oameni buni să nu spună „NU” unui criminal precum Vladimir Putin. Trebuia să i se spună NU de la început, pe un ton mai ferm, de către toate țările europene, trebuia să i se spună un „NU” mai ferm și din America. Washingtonul dă acum cei mai mulți bani pentru a oferi armament Ucrainei să facă față Armatei ruse,” a afirmat Adrian Zuckerman, în exclusivitate la Legile Puterii de la Realitatea Plus.

Fostul diplomat a afirmat că timpul nu este încă pierdut și că Rusia trebuie să aibă parte de o reacție de mult mai dură. 

„Toate țările europene ar trebui să spună cu un glas mult mai puternic și împreună „NU! NU! NU!”, nu se poate să facă așa ceva acest criminal. Si fiecare țară europeană ar trebui să se înarmeze, pentru că nu se știe cum va proceda mai departe. Este o mare campanie de dezinformare care vine din Rusia, din China, pe tema războiului”, a mai declarat Zuckerman.

AM ÎNCREDERE ÎN PREMIERUL CIUCĂ, AM COLABORAT EXCELENT CÂND ERA MINISTRU AL APĂRĂRII

Diplomatul și-a exprimat încredere că cel puțin în România, în ceea ce privește poziționarea și pregătirile militare, lucrurile merg pe un făgaș bun. „Când eram ambasador, dl. premier Nicolae Ciucă era ministru al Apărării și am avut o colaborare foarte bună cu el, a înțeles ce trebuie făcut ca să dezvolte forțele de8 apărare ale României și nu cred că există o altă perioadă în istoria recentă a României când armata a fost dezvoltată mai bine decât a fost în ultimii ani.”

În acest context, întrebat despre decizia României de a cumpăra din Turcia drone Bayraktar, renumite pentru pierderile uriașe provocate aviației ruse în războiul din Ucraina, Zuckerman a afirmat că decizia i se pare oportună, în condițiile în care România are nevoie de sporirea capacității de ripostă.

„Rusia este la 50-60 km de nord-estul României și sunt sigur că guvernul de la București se uită la drone ca la o mică parte din dotarea de care are nevoie pentru a se apăra, sunt multe arme americane aici, știu că au cumpărat și avioane F16, sisteme Hymas, Patriot, are multe arme ca să se apere, nu se poate vorbi numai de drone. Sunt multe lucruri care contribuie la forța de apărare a unei țări, dronele sunt numai o parte. Dacă mă întrebați, trebuie luate și alte arme, din Turcia sau din altă parte, oamenii care se pricep pot decide asta”, a declarat Zuckerman. 

Articolul precedentGuvernul a publicat proiectul de OUG pentru compensarea facturilor la energie. Scad plafoanele de consum, cresc sumele de plată – DOCUMENT
Articolul următorRareș Bogdan cere demiterea conducerii ANRE: Se joacă cu focul!