Europa nucleară

Cea mai mare vulnerabilitate pe care o are Uniunea Europeană este faptul că este cel mai mare importator de enrgie din lume. Aproximativ 55% din energia consumată în Uniune este importată. Factura acestui import imens se cifrează anual la 300-350 de miliarde de euro.Tocmai de aceea, creșterea eficienței energetice este o importantă piesă în politicile publice ale UE.

Încă din 2012 o directivă privind eficiența energetică impunea ținte de creștere cu 20% a eficienței energetice până în 2020, pe tot lanțul, de la producție până la consum. Directiva din 2012 s-a revizuit în 2018 și a urcat ținta de creștere a eficienței la 32,5% până în 2030.

La nivelul anului 2018, 26% din energia electrică  furnizată Uniunii era provenită din sursă nucleară, 46% din combustibili fosili și biomasă și 28% din surse regenerabile. Obiectivul Uniunii este ca, în 2030, jumătate din electricitatea consumată să fie din surse regenerabile (inclusiv sursa hidro), ceea ce înseamnă 27% din consumul energetic total.

Problema centrală privind politica energetică a Uniunii este problema nucleară, cea nevorbită și nedezbătută suficient. O timiditate de neînțeles a minților lucide din Uniune a făcut ca noua politică energetică europeană să excludă dezvoltări precum electricitatea din centralele atomo-electrice precum și centralele pe gaze modernizate și cu poluare redusă.

În ceea ce privește energia nucleară, aceasta este condamnată de niște lideri destul de puțin conectați la realitate să dispară din peisajul industrial după mai puțin de un secol de existență, lăsând omenirea cu o factură energetică mult prea scumpă.

Să nu uităm de sistemul  Emissions Trading System, adică comercializarea emisiilor de gaze cu efect de seră, care acoperă cam 40% din economia Uniunii, cam 11 000 de instalații (centrale electrice și instalații industriale) și de faptul că UE vrea să crească ținta de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de la 40% la 55% față de nivelul din 1990.

În acest context, de ce se dorește excluderea energiei atomice din viitorul continentului nostru?

Europa este, totuși, plină de state cu centrale atomo-electrice în funcțiune:

Countries within Europe and the EU specifically that have operating or under construction nuclear power plants

https://www.world-nuclear.org/information-library/country-profiles/others/european-union.aspx

state din europa de Vest (Franța, Spania, Olanda, Belgia, Germania) sau din est (Cehia, Slovacia, România, Ungaria, Slovenia) au dezvoltat capacități serioase nuclear-electrice.

În UE avem 107 reactoare nucleare, răspândite în 13 state, care produc un sfert din electricitatea blocului politic. Jumătate din aceasta se produce într-un singur stat, Franța (57 de reactoare). cam 15-20% din energia nucleară a continentului se produce în trei state non-UE: Rusia, Norvegia și Elveția. De altfel, unul din tratatele care stau la baza Uniunii Europene etse tratatul EURATOM- The European Atomic Energy Community (1957).

Tratatul EURATOM impune Comisiei Europene să elaboreze periodic câte un program nuclear ilustrativ (PINC). Ultimul astfel de document prevede un declin al producției de energie atomică până în 2025, apoi o revenire lentă până în 2050. Costurile de investiții pentru asigurarea acestui program se ridică la 650-750 miliarde de euro, inclusiv investiții în noi capacități. Aceste costuri pot fi privite în contextul celor 3200-4000 de miliarde de euro, prevăzuți a se investi până în 2050 pentru atingerea țintelor energetice în Uniune.

Acum vine și dilema europeană: deși energia nucleară este dovedită a nu genera emisii de dioxid de carbon și este extrem de sigură în funcționare, curentul populist anti-nuclear va conduce la pierderea unui importante capacități de producere a electricității cauzată de nemodernizarea reactoarelor a căror durată de viață va expira.

Aici ar trebui luate în considerare și capacitățile existente în afara UE:

De unde vine uraniul necesar: Canada 28%, Niger 16%, Australia 15%, Rusia 14%, Kazakhstan 14% și Namibia 8%.  In 2018 uraniul a fost îmbogățit în  UE (Orano și Urenco), 7.15 milioane SWU, în  Rusia (Tenex), 3.46 milioane SWU și încă 0.29 milioane SWU, în alte părți.

La sfârșit de  2018, rezervele au scăzut la  45 342 tone de uraniu natural echivalent, de la 49 004  în 2017. În 2018, 2225 tU de combustibil proaspăt a fost utilizat în reactoarele din UE. Această cantitate a fost produsă din 15 912 tU uraniu natural și 565 tU uraniu reprocesat , îmbogățit cu 12 milioane  SWU.

 

Articolul precedentFlorin Cîțu insistă că PNRR-ul României este bun, după ce presa germană l-a făcut praf
Articolul următorVioleta Alexandru acuză lipsa de transparență din Casele de Pensii. Nici vorbă de asistență pentru viitorii pensionari