Ministrul Transporturilor, Călălin Drulă, a anunţat miercuri dimineaţă că a fost lansată licitaţia pentru documentaţia tehnică a noului drum expres Bucureşti – Târgovişte.

„Este vorba de un drum nou, care nu va trece prin localităţi, cu 2 benzi pe sens şi separare pe mijloc, cu noduri denivelate, apropiat de profilul unei autostrăzi. Legătura cu Bucureştiul va fi făcută, cel mai probabil, cu un nod din viitoarea autostradă de centură A0 Nord (în prezent, aproape de finalizarea licitaţiei). Proiectul este lansat pe noul caiet de sarcini pentru documentaţii tehnice elaborat de CNAIR.

Un caiet de sarcini cu condiţii contractuale mult mai clare şi echilibrate, pentru a nu mai avea problemele de pe contractele din trecut.    Din contract va rezulta un proiect tehnic preliminar – un “preliminary design” al viitorului drum, cu un nivel suficent de detaliu, cu investigaţii geotehnice şi modelare a terenului.  

Aceasta este soluţia modernă pentru anul 2021, nu dublarea la 4 benzi a drumului existent DN71 care trece pe 53% din lungime prin localităţi. Iar pe naţionalul actual, pe DN71 vor fi făcute reparaţii anul acesta pentru a îmbunătăţi calitatea drumului până când vom avea drumul expres”, a afirmat ministrul.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentEuro, la un nou nivel istoric, de 4,92 lei. Previziuni tot mai pesimiste pentru economie
Articolul următorLoteria pune azi în joc cel mai mare premiu JOKER din istorie. Suma este uriașă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau