Legea consumatorului vulnerabil ar trebui să fie aplicată de la 1 noiembrie, dar este nevoie de eforturi maxime la nivel local, a declarat, vineri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale. Îndemnul vine în condițiile în care legea a fost adoptată pe 7 septembrie și promulgată pe 16, dar va ajunge abia săptămâna viitoare în Monitorul Oficial.
„Legea intră în vigoare la 1 noiembrie. Noi vom transmite formularele tipizate primăriilor, astfel încât ei să poată să înceapă să colecteze solicitările pe noul formular care este diferit de cel care se aplica până acum pe ajutorul de încălzire, iar de la 1 noiembrie să intre în funcțiune acel circuit pe care care l-am spus, de la primării, furnizori, asociații de proprietari, înapoi la primării şi plata pe care o facem noi. Reprezentanţi ai administraţiilor publice locale sunt, evident, îngrijoraţi de rapiditatea cu care trebuie să acţioneze pentru aplicarea acestei legi.
Cu toţi suntem îngrijoraţi, dar noi la Ministerul Muncii şi ANPIS-uri am creat un comandament de criză în care am lucrat la foc continuu pentru elaborarea normelor, pentru crearea acestor explicaţii pentru ca toate autorităţile şi entităţile implicate să înţeleagă exact ce au de făcut. Mai mult decât atât, am transmis adrese reprezentanţilor structurilor asociative în care am explicat punct cu punct, pas cu pas, ceea ce au de făcut ei ca primari şi reprezentanţi ai UAT-urilor (Unităţi Administrativ-Teritoriale, n.r.). Îmi doresc foarte mult să nu găsim scuze, ci să facem eforturi maxime astfel încât această lege să fie aplicată de la 1 noiembrie”, a spus Turcan, citat de Agerpres.
Ministrul de resort a precizat că oamenii pot merge să completeze noile formulare din momentul publicării normelor metodologice în Monitorul Oficial.
„Cel mai probabil săptămâna viitoare aceste norme vor fi publicate în Monitorul Oficial şi după aceea vor putea să înceapă întâi să analizeze dacă sunt posibili beneficiari şi apoi să completeze formularele„, a subliniat oficialul.
Camera Deputaţilor a adoptat, în data de 7 septembrie, în calitate de for decizional, proiectul Legii consumatorului vulnerabil. Proiectul a fost promulgat, 9 zile mai târziu, de către președintele Klaus Iohannis.
Documentul stabileşte că ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat. De asemenea, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.
Potrivit estimărilor, până la 10 milioane de români ar putea beneficia de prevederile legii.