Concurența neloială pe piața muncii: Transportatorii pierd șoferi care se duc la firmele de stat falimentare

O problemă spinoasă pentru economia românească este lipsa forței de muncă, la care se adaugă birocrația și lipsa predictibilității, a declarat, miercuri, Dragoş Anastasiu, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane (AHK România).

Creșterea nejustificată a salariilor din sectorul public, poate crea probleme în sectorul privat, consideră acesta.

„Eu pierd mulţi şoferi care pleacă să lucreze pentru RATB. 23 de ani Eurolines nu a avut nicio problemă cu şoferii pentru că toţi şoferii de la RATB veneau la Eurolines. Acum şoferii de la Eurolines pleacă la RATB pentru că aici câştigă mai bine chiar dacă RATB este o societate pe pierdere. E o societate de stat şi salariile sunt mari”, a spus Dragoş Anastasiu.

Fondatorul companiei Eurolines, de transport în industria turismului, și membru al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, arată că nu este vorba doar de cifre, în ceea ce privește mâna de lucru, și că a avut mai multe întâlniri cu factorii guvernamentali pe această temă.

”Nu sunt suficienţi oameni pentru a fi angajaţi, nu sunt de calitate şi nu au mentalitatea necesară în România. Deci forţa de muncă este cea mai mare problemă din această ţară. În al doilea rând, nu putem trăi fără predictibilitate. O altă problemă o constituie birocraţia, pentru că în fiecare zi facem lucruri fără niciun sens. Pierdem energie, pierdem bani, plătim oameni să facă lucruri care sunt complet fără sens”. a subliniat Dragoş Anastasiu, într-o conferință de specialitate.

Pe de altă parte, acesta a arătat că lipsa promovării în turism, sector în care activează Eurolines, face ca imaginea României să fie percepută mult mai negativă decât este.

„Dacă vorbim despre turism şi nu numai, exporturi, investiţii şi aşa mai departe, realitatea noastră nu este atât de negativă precum este imaginea. Bugetul turismului, bugetul pentru promovarea mărcii de ţară a fost mai mic anul trecut decât bugetul pe care l-am avut la firmă, şi bugetul pe care l-am avut la firmă nu a fost mare”, a spus patronul  Eurolines.

Articolul precedentVin credite tot mai scumpe: La 2,87%, ROBOR 3M este tot mai aproape de maximul ultimilor 4 ani
Articolul următorPSD și-a votat ”pușculița” Fondul Suveran de Dezvoltare

Comments are closed.