Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță că distribuitorii vor fi obligați să citească contoarele la timp, pentru a evita facturi mari la regularizare. Consumatorii trebuie să primească compensații în cazul în care nu se întâmplă acest lucru. Anunțul vine după ce, în ultima perioadă, mulți români s-au plâns că au primit facturi mari la energia electrică. Una din cauze este estimarea făcută de furnizor privind consumul de electricitate, mult mai mare decât cel real.

oluția găsită de ANRE este un proiect prin care furnizorii să fie obligați să citească la timp indexul, iar dacă depășesc termenul să ofere compensații clienților.

Important pentru consumatorii români este să trimită în fiecare lună indexul, ori prin telefon, ori prin aplicație, pentru a evita facturi mai mari din cauza estimărilor, transmit reprezentanții ANRE.

ANRE a dat mai multe amenzi, în valoare totală de 2,77 milioane de lei, furnizorilor și distribuitorilor din cauza indexurilor aparatelor de măsurare, în baza cărora furnizorii emit facturile de energie electrică şi de gaze naturale către clienţii finali, pentru că nu au respectat legislaţia privind citirea contoarelor, iar oamenii au primit facturi foarte mari.

ANRE a publicat pe pagina proprie de internet, în vederea consultării publice, două proiecte de ordin referitoare la standardele de performanță ce trebuie îndeplinite de către operatorii de distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale.

În cazul standardului de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice,  principalele modificări se referă la includerea unor prevederi explicite privind obligația operatorilor de distribuție referitoare la periodicitatea citirii indexurilor grupurilor de măsurare în cazul clienților finali și ai prosumatorilor, respectiv în cazul asigurării accesului utilizatorilor integrați în sisteme de măsurare inteligentă la datele istorice de consum (date de măsurare), precum și prevederi privind acordarea de compensații utilizatorilor în cazul depășirii perioadei de citire/lipsei accesului la datele istorice de consum, potrivit comunicatului de presă al ANRE.

În cazul standardului de performanță pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale, principalele modificări se referă la modificarea/redefinirea unor indicatori de performanță pentru activitățile relevante ale operatorului de distribuție a gazelor naturale cu privire la măsurarea gazelor naturale, periodicitatea citirii indexului echipamentului de măsurare, regularizarea diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze distribuite, racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, precum și la modificări ale compensațiilor pe care operatorul are obligația de a le plăti pentru neîndeplinirea indicatorilor specifici, cu precizarea situațiilor în care acesta nu are obligația acordării compensațiilor. Totodată, a fost introdusă obligația operatorului de distribuție de a transmite utilizatorului o informare cu privire la dreptul acestuia de a primi compensații pentru nerespectarea prevederilor din prezentul standard și cu privire la situațiile în care operatorul sistemului de distribuție este obligat să acorde compensații, valorile compensațiilor, modul de solicitare/acordare, precum și termenul și modalitatea de plată ale acestora.

Considerăm că modificările vor contribui la evitarea emiterii unor facturi aferente consumurilor de energie electrică și gaze naturale ale clienților finali în baza unor estimări, ca urmare a citirilor efectuate cu întârziere față de termenele prevăzute în reglementări. Astfel, perspectiva plății unor compensații clienților finali va conduce la stimularea operatorilor de distribuție în vederea realizării citirilor grupurilor de măsurare la termenele prevăzute de reglementările în vigoare.

Cea mai mare amendă dată de ANRE în scandalul facturilor mari emise înainte de citirea contoarelor a primit-o Distribuţie Energie Electrică – 670.000 lei, urmată de E-Distribuţie Muntenia, E-Distribuţie Banat, E-Distribuţie Dobrogea şi Delgaz Grid (energie electrică) – fiecare cu câte 400.000 de lei.

și Distribuţie Energie Oltenia a fost sancționată – cu o amendă de 190.000 lei, urmată de Delgaz Grid (gaze naturale) – 160.000 lei, Premier Energy (gaze naturale) – 90.000 lei şi Distrigaz Sud Reţele (gaze naturale) – 60.000 lei.

În urma verificărilor, ANRE a constatat că operatorii de distribuţie nu au respectat intervalul de citire a indexului aparatelor de măsurare a energiei electrice care poate fi mai mare de o lună, dar nu trebuie să depăşească 6 luni; nu au respectat intervalul de citire a indexului aparatelor de măsurare a gazelor naturale, interval care nu trebuie să depăşească 3 luni; nu au respectat periodicitatea lunară de citire a indexului aparatelor de măsurare a energiei electrice în cazul prosumatorilor; nu au transmis furnizorilor datele de măsurare în vederea decontării consumului de energie electrică sau cantităţii de energie electrică produse şi livrate în reţea de către prosumatori.

 

Articolul precedentExperți internaționali, analiză necruțătoare pentru Florin Cîțu. Criza politică afectează economia, vor fi costuri sociale
Articolul următorCe spun românii de prețurile la alimente și facturile uriașe la energie