Deficitul de cont curent a ajuns la 6,62 miliarde de euro, după primele opt luni din acest an, cu 38,5% mai mare decât în perioada similară a anului trecut, iar ritmul se accelerează, în iulie avansul fiind de 37,8%.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3,517 miliarde euro, în perioada ianuarie – septembrie 2018, fiind mai mici cu 5,73% comparativ cu perioada similară din 2017. Din această sumă, participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 3,152 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 365 milioane euro, se arată într-un comunicat al Băncii Naționale a României (BNR).

Contul curent al balanţei de plăţi a avut un deficit de 6,619 miliarde euro, comparativ cu 4,779 miliarde euro în perioada ianuarie – septembrie 2017.

„În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,492 miliarde euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 190 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai redus cu 124 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare un excedent mai mic cu 282 milioane euro”, se arată în document.

În perioada ianuarie – septembrie 2018, datoria externă totală a crescut cu 634 milioane euro.

În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 68,129 miliarde euro la 30 septembrie 2018 (69,5 la sută din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,6% faţă de 31 decembrie 2017. Cea pe termen scurt a înregistrat la 30 septembrie 2018 nivelul de 29,866 miliarde euro (30,5 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 3,6% faţă de 31 decembrie 2017.

„Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost de 20,8% în perioada ianuarie – septembrie 2018, comparativ cu 25% în anul 2017. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 septembrie 2018 a fost de 4,7 luni, în comparaţie cu 5,4 luni la 31 decembrie 2017″, menționează sursa citată.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 septembrie 2018 a fost de 72,6%, comparativ cu 79% la 31 decembrie 2017.

Articolul precedentAgent termic periculos. Conductele stau să crape, facturile amenință să explodeze
Articolul următorCritici dure la adresa puterii politice din Romania. Cele mai proaste calificative ”ever”, de la aderarea la UE

Comments are closed.