Fondurile alocate la rectificarea bugetară pentru continuarea programului ”Rabla” vor putea fi accesate de luni, bugetul de 198 de milioane de lei reprezentând contravaloarea a 30.000 de prime de casare, a anunţat, sâmbătă, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.
Aceasta vrea ca și în 2019 să fie menținut bugetul alocat programului în acest an, aceasta însemnând 50.000 de maşini noi introduse pe piaţă.
„De luni va începe programul Rabla. Cele 30.000 de prime de casare aprobate prin rectificare vor putea fi accesate de către români. Acordăm în continuare aceeaşi primă de casare de 6.500 de lei, putem să cumulăm această sumă de casare, dacă cumpărăm o maşină hibrid primim încă 1.700 de lei, iar în cazul maşinilor cu emisii de 98 de grame la suta de kilometri bonusul este de o mie de lei”, a afirmat ministrul Mediului.
Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, bugetul de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru Mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) pentru anul 2018, rectificat, astfel că programul Rabla Clasic va fi suplimentat cu 198 milioane lei, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice, ceea ce reprezintă un număr de 30.000 de prime de casare noi.
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: realitateafinanciara.net/de-luni-vor-fi-acordate-din-nou-tichete-pentru-programul-rabla-auto/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: realitateafinanciara.net/de-luni-vor-fi-acordate-din-nou-tichete-pentru-programul-rabla-auto/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here to that Topic: realitateafinanciara.net/de-luni-vor-fi-acordate-din-nou-tichete-pentru-programul-rabla-auto/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: realitateafinanciara.net/de-luni-vor-fi-acordate-din-nou-tichete-pentru-programul-rabla-auto/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: realitateafinanciara.net/de-luni-vor-fi-acordate-din-nou-tichete-pentru-programul-rabla-auto/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: realitateafinanciara.net/de-luni-vor-fi-acordate-din-nou-tichete-pentru-programul-rabla-auto/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: realitateafinanciara.net/de-luni-vor-fi-acordate-din-nou-tichete-pentru-programul-rabla-auto/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: realitateafinanciara.net/de-luni-vor-fi-acordate-din-nou-tichete-pentru-programul-rabla-auto/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 17014 additional Information on that Topic: realitateafinanciara.net/de-luni-vor-fi-acordate-din-nou-tichete-pentru-programul-rabla-auto/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: realitateafinanciara.net/de-luni-vor-fi-acordate-din-nou-tichete-pentru-programul-rabla-auto/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: realitateafinanciara.net/de-luni-vor-fi-acordate-din-nou-tichete-pentru-programul-rabla-auto/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: realitateafinanciara.net/de-luni-vor-fi-acordate-din-nou-tichete-pentru-programul-rabla-auto/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 32849 additional Information on that Topic: realitateafinanciara.net/de-luni-vor-fi-acordate-din-nou-tichete-pentru-programul-rabla-auto/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: realitateafinanciara.net/de-luni-vor-fi-acordate-din-nou-tichete-pentru-programul-rabla-auto/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: realitateafinanciara.net/de-luni-vor-fi-acordate-din-nou-tichete-pentru-programul-rabla-auto/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here to that Topic: realitateafinanciara.net/de-luni-vor-fi-acordate-din-nou-tichete-pentru-programul-rabla-auto/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 77312 additional Info on that Topic: realitateafinanciara.net/de-luni-vor-fi-acordate-din-nou-tichete-pentru-programul-rabla-auto/ […]