Renault a lansat deja pe piața din China SUV-ul electric K-ZE, iar potrivit presei franceze, pe piața europeană va fi comercializat sub sigla Dacia începând din 2021. Prețul de pornire este unul extrem de mic, aproximativ 15.000 de euro, potrivit presei franceze.

Renault a confirmat la sfârșitul lunii octombrie că va aduce și în Europa SUV-ul electric K-ZE, care a fost lansat inițial în primăvara acestui an exclusiv pentru piața din China.

La vremea respectivă, constructorul francez nu a oferit niciun fel de informații suplimentare, însă publicația franceză L’Argus a anunțat acum că a obținut o serie de detalii prin intermediul unor surse interne.

Cea mai importantă informație este că Renault ar urma să comercializeze K-ZE în Europa sub sigla constructorului român Dacia. Decizia a fost luată în primul rând pentru a permite brandului Dacia să scadă nivelul mediu de emisii de la nivelul de 125 de grame de dioxid de carbon pe kilometru înregistrat în 2018, în condițiile în care din 2021 media pe constructor trebuie să scadă la numai 95 de grame.

O altă explicație pentru această decizie este că SUV-ul electric de oraș va fi promovat ca un model low-cost, specific mărcii Dacia. De altfel, sursa citată susține că prețul de bază al SUV-ului electric va fi de 15.000 de euro, pe baza unor declarații făcute de Eric Feunten, directorul programului pentru mașini electrice din cadrul Renault.

În plus, oficialii Renault anticipează că pe piața europeană Dacia K-ZE ar urma să fie unul dintre modelele preferate de serviciile de car-sharing, așa cum se întâmplă acum și cu Renault Zoe.

„Tinerii vor închiria acest tip de vehicul și de aceea credem că, atunci când un model electric de oraș va ajunge pe piața europeană, ar putea avea un succes uriaș în serviciile de car-sharing”, a explicat Olivier Murguet, directorul comercial al Renault.

Versiunea pentru China a lui Renault K-ZE este echipată cu un motor electric de 33 kW (45 CP) și o viteză maximă de 105 km/h, în timp ce acumulatorul de 26.8 kWh asigură o autonomie de 271 de kilometri sau 350 de kilometri în regim urban, conform vechiului standard NEDC.

Articolul precedentIndicele ROBOR la 3 luni a crescut la 2,99%
Articolul următorPatronii mici și mijlocii se opun creșterii salariului minim