Grup Societe Generale, care deține BRD, face planuri pentru desfiinţarea a mii de posturi în divizia de soluţii bancare şi de investiţii, pentru a reduce costurile potrivit Bloomberg. Banca ar putea renunţa la sute sau chiar mii de locuri de muncă, în condițiile în care alte mari grupuri bancare europene au luat deja astfel de măsuri.
Potrivit surselor citate de agenția de știri și analize economice, conducerea SocGen analizează încă unde vor fi făcute restructurări. Niciun reprezentant al grupului bancar nu a comentat informația, însă sindicatele au anunţat pe 8 februarie că banca se pregăteşte pentru reduceri importante ale locurilor de muncă la divizia de tranzacţii.
Directorul general al SocGen, Frederic Oudea, a declarat că este prematur să comenteze deciziile referitoare la forţa de muncă.
Societe Generale intenţionează să reducă cheltuielile cu 500 de milioane de euro şi evaluează activităţile mai puţin profitabile ale activităţilor de investiţii, după un trimestru patru dificil.
SocGen a anunţat la începutul acestei luni că restructurarea se va concentra pe unele operaţiuni cu instrumente financiare cu venituri fixe şi valutare.
Banca s-a opus până acum tendinţei din Franţa de restructurare a operaţiunilor de tranzacţii şi cercetare. Cu toate acestea, SocGen analizează opţiuni pentru înfiinţarea unei companii mixte, a spus persoana.
Restructurările au loc în condiţiile în care o directivă a Uniunii Europene obligă companiile de brokeraj să taxeze separat clienţii pentru serviciile de cercetări şi cele de tranzacţii, ceea ce presează firmele mai mici să se consolideze.