Anul trecut, cifra de afaceri totală din economie s-a redus cu  5% (2020 față de 2019), la 1.656 mld. lei (ceva mai puțin de 340 de miliarde de euro).  Profitul net a crescut la aproape  150 miliarde de lei (aproximativ 30 de miliarde de euro), iar pierderile totale s-au redus cu 11% (sau cu 5 miliarde de lei), astfel că firmele românești au rămas  cu un sold net de 110 mld. lei (22,5 miliardde de  euro), nivel record pentru România. În aceste condiții, marja netă de profit a urcat la 6,7%, potrivit zf.ro.

Aproape 100 de miliarde de lei s-au evaporat în 2020, anul pandemiei de Covid-19, din cifra de afaceri a tuturor companiilor din România, o scădere de doar 5,4% faţă de 2019, la 1.656 miliarde de lei (338 miliarde de euro), arată primele date ale Registrului Comerţului, în condițiile în care, până acum, aproape 770.000 de firme au depus bilanţul pentru 2020, un număr apropiat de universul total de companii şi bănci din România, astfel că datele pot fi influenţate într-o mică măsură de firmele care nu au încă bilanţul depus.

Ce spun rezultatele financiare despre 2020, anul pandemiei: companiile au cel mai mare profit şi cea mai mare marjă netă

În anul 2008, atunci când începea precedenta criză, cifra de afaceri totală din economie a fost de 1082 miliarde de lei, adică aproape 300 de miliarde de euro. Adică, în cei 12 ani scurși de atunci, companiile românești au câștigat abia 13% la cifra de afaceri, ceea ce înseamnă o medie cam de un procent în fiecare an. Să admitem că, în niciun caz, nu putem vorbi de o mare performanță.

Profitul net, în schimb, a urcat de la 61 de miliarde în 2008 la 149 de miliarde de lei, adică o creștere cu 144%. Practic, de două ori și jumătate a crescut profitul net al fiemelor românești. Pierderile net s-au redus și ele de la 46,7 de miliarde de lei la 38,5 miliarde de lei, astfel încât soldul net a crescut de la 14,2 miliarde de lei tocmai la 110 de miliarde de lei, adică de mai bine de șapte ori!

Rata profitului la cifra de afaceri a urcat și aceasta de la 1,3% la 6,7 %, adică de peste patru ori.

Cea mai mare cifră de afaceri au avut-o firmele din România în 2019 ( 1752 de miliarde de lei), iar cea mai mică a fost în 2009 (1016 miliarde de lei). Cea mai bună rată a profitului s-a atins în 2020 96,7%), iar cea mai slabă în 2011 (doar 0,1%). Practic, în 2011, companiile românești au lucrat „degeaba”, fără profit.

Cel mai profitabil an s-a dovedit 2020 (peste 149 de miliarde de lei), iar cel mai puțin profitabil a fost anul 2011 (doar 55, 7 miliarde de lei). În schimb, cele mai mici pierderi cumulate s-au înregistrat în anul 2018 (38,1 miliarde de lei), iar cele mai mari în anul 2009 (56  miliarde de lei).

Avem cu alte cuvinte cel mai rău an în 2011, atunci când s-au „sedimentat” total efectele crizei financiare începută în 2008, iar cel mai bun an rămâne 2019. Cu observația că 2019 nu este un an deloc rău, doar că rata profitului este ceva mai mică, lumea era mai puțin atentă la cheltuieli.

2012 nu a fost nici el un an prea grozav, cu doar 0,3% rata profitului raportat la cifra de afaceri. Și nici 2009, cu doar 0,7% rata profitului.

Cea mai bună perioadă pentru afacerile românești s-a dovedit cea începută în anul 2016. De atunci, s-a dublat practic soldul net pe economie, a crescut cu o treime cifra de afaceri și s-a apreciat rata profitului cu 50%. Numai pierderile nete nu au prea scăzut. Paradoxal, în 2020 avem pierderi nete mai mici decât în 2019 (38, 5 miliarde de lei față de 43, 3 miliarde de lei), iar profitul net este în creștere cu două miliarde de lei (de la 147, 3 de  miliarde de lei la 149,1 de miliarde de lei). Adică, la o cifră de afaceri mai mică au reușit companiile românești să devină mai profitabile. În anul marcat de criza indusă de pandemia cu COVID-19.

Articolul precedentTikTok, creștere spectaculoasă a veniturilor și abonaților, doar Facebook are mai mulți abonați
Articolul următorFlorin Cîțu, avertisment pentru miniștri. Ce se întâmplă cu banii necheltuiți în primul semestru al anului