De peste 22 de ani România nu mai are vreun contract direct cu compania Gazprom. Recent, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a ținut să facă asigurări cu privire la independența României față de gazul rusesc și a anunțat că țara noastră este una dintre statele care au cea mai mică nevoie de energie provenită din Rusia. Oficialul a mai spus că există totuși intermediari ai societății ruse care vând gaze în România.
Relațiile dintre țara noastră și Rusia au o istorie de zeci de ani. Mai exact, acestea au început imediat după al Doilea Război Mondial, când a luat naștere Consiliul de Ajutor Economic Reciproc și Banca Internaţională de Investiţii, explică președintele Asociației România Inteligentă, Dumitru Chisăliță.
România a evitat însă în permanență să încheie un contract direct cu Gazprom, potrivit Realitatea Plus. Așa că, în 1996, țara noastră a încheiat o convenție cu Rusia prin care rușii se angajau să livreze gazele iar România se angaja să ofere condiții bune pentru tranzitarea acestora. Convenția prevedea și crearea unei societăți, pe teritoriul României, care să intermedieze între Romgaz și Gazprom. Această societate avea rolul de a cumpăra gaze rusești, direct de la sursă, pentru ca ulterior să le vândă consumatorilor din România.
Convenția mai prevedea că, în cazul în care una dintre cele societăți, Romgaz sau Gazprom, ar trece printr-un proces de reorganizare, statele ar trebui să desemneze alte companii care să preia operațiunea de vânzare-cumpărare.
România a fost cea care a încălcat această convenție doar 4 ani mai târziu, când a divizat Romgaz în 5 societăți mai mici. Chiar dacă înțelegerea cu rușii prevedea asta, România nu a desemnat o altă societate care să preia tranzacția de la Romgaz, situație care, potrivit lui Dumitru Chisăliță, a lăsat o portiță Rusiei pentru a alege ea cu ce societate din România urma să tranzacționeze. Iar Rusia a ales.
Așa că, până în 2030, România cumpără gaz rusesc prin două societăți tot cu capital rusesc. Prima, Wintershall Elveţia, are capital Gazprom și are scopul de a furniza gaze naturale ruseşti în ţări din Europa. Cea de-a doua firmă, Imex Oil, este deținută de o societate care la rândul său este controlată de o firmă mai mare, Vimerco, acţionarul majoritar al Alro Slatina.
Importurile României au crescut în ultimii ani. Țara noastră a importat, în primele 11 luni din 2021, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 2,503 milioane tone echivalent petrol, cu 67,4% mai mare faţă de cea din perioada similară din 2020.
I was pretty pleased to discover this great site. I need to to thank you for your time for this particularly fantastic read!! I definitely appreciated every part of it and I have you book marked to see new stuff on your blog
I was pretty pleased to discover this great site. I need to to thank you for your time for this particularly fantastic read!! I definitely appreciated every part of it and I have you book marked to see new stuff on your blog
[url=http://cheapdrugs.store/#]ed meds online[/url]
ivermectin dosage dog ivermectin petco topical ivermectin rosacea
ivermectin for humans for sale topical ivermectin for rabbits ivermectin manufacturers
stromectol oral ivermectin egg withdrawal ivermectin for ticks
is ivermectin a steroid ivermectin where to buy for humans is ivermectin safe
erectile dysfunction drug non prescription ed pills canadian drug prices
drug medication erectyle dysfunction real viagra without a doctor prescription usa
canadian drugstore online prescription drugs canada buy online meds online without doctor prescription
finasteride without prescription buy propecia cheap finasteride for hair loss
ed pills cheap treatment for ed best ed treatment pills
cost of ivermectin lotion stromectol drug ivermectin 0.08
buy prescription drugs without doctor prescription drugs online without prescription meds without the prescriptions
discount prescription drugs online buying from canadian online pharmacies meds online without doctor prescription
treatment for ed natural ed remedies buy ed pills
cialis san diego tadalafil without a doctor’s prescription cialis dosages
plaquenil generic https://www.hydroxychloroquinex.com/
reliable online pharmacy internet pharmacies
ivermectin price ivermectin new zealand
https://stromectolst.com/# stromectol generic
ivermectin generic name ivermectin 3mg pill
precription drugs from canada www canadianonlinepharmacy
canadian pharmacy viagra 50 mg us online pharmacy
can i buy prednisone over the counter in usa prednisone 5mg coupon
https://edpills.science/# ed medication
where to purchase clomid best online pharmacy clomid
prednisone 10 mg canada how much is prednisone 5mg
anthem over the counter catalogue ringworm treatment over the counter
https://drugsoverthecounter.shop/# best over the counter cold medicine
https://stromectol.science/# price of ivermectin liquid
https://stromectol.science/# stromectol ivermectin tablets
[url=https://zithromax.science/#]cheap zithromax[/url] zithromax azithromycin
https://amoxil.science/# amoxicillin 250 mg capsule
[url=https://amoxil.science/#]generic amoxil online[/url] buy amoxicillin 500mg canada