Criza auto. Continental va concedia 5.000 de oameni. România nu va fi afectată

Continental, compania care în România are peste 15.000 de angajați, își va reduce pe termen mediu și lung efectivele cu 5.000 de oameni, pe fondul scăderii cererii pentru componente destinate mașinilor cu motoare cu combustie internă.

Vor fi afectate sit-uri din Germania, SUA, Italia sau Spania, scrie Automotive News. Toți marii furnizori de componente auto vor fi afectați de creșterea mașinilor electrice care au nevoie de mai puține componente. România nu va fi afectată.

Planurile companiei sunt ca numărul de angajați să scadă cu 5.080 până în 2028, iar 520 de oameni își vor pierde locurile de muncă în Germania, unde va fi închisă în 2024 o uzină de componente pentru motoare diesel și pe benzină și alte 3.000 de locuri ar putea fi eliminate la alte două sit-uri.

720 de locuri de muncă vor fi eliminate în SUA la o uzină de componente hidraulice care se va închide în 2024 și patru ani mai târziu este programată a fi închisă o uzină de componente pentru motoare pe benzină, în Italia (750 de locuri de muncă).

Grupul german va începe discuțiile cu sindicatele la un sit din Spania unde lucrează 780 de angajați.

Continental are 240.000 de angajați în lume și afaceri anuale de 37 miliarde dolari.