Administratorul special al Complexului Eenergetic Hunedoara, Cristian Roșu, a anunțat luni, la Realitatea Plus, că poartă discuții cu autoritățile și că nu crede că aceștia vor mai ajunge în Capitală. Anunțul vine în contextul în care o delegație a minerilor se va întâlni luni, în București, atât cu premierul Florin Cîțu, cât și cu miniștrii Energiei și Muncii. 

Cristian Roșu a declarat că este posibil ca salariile minerilor să le fie plătite la mijlocul acestei săptămâni.

”În acest moment sunt la ministerul Energiei, m-am întâlnit cu ministrul Virgil Popescu. Acum a plecat la o întâlnire cu Premierul și ministrul Muncii, se discută despre problemele din Valea Jiului. La 13:00 vom avea o întâlnire cu ministrul Muncii și vom discuta despre modul de aplicare a OUG care permite plata salariilor. În următoarele trei luni, salariile minerilor vor fi plătite.
Minerii solicită plata salariilor și sperăm ca astăzi să apară normele publicate astfel încât, undeva la mijlocul săptămânii, să le intre banii pe carduri.
Eu nu cred că se va ajunge la felul acesta de protest. Sunt convins că genul acesta de protest nu se mai poate întâmpla în 2021”, a declarat Roșu.

Premierul Cîțu, mesaj pentru mineri: „Nu mi se pare normal ce se întâmplă. În mandatul meu nu se va întâmpla nicio mineriadă”

Administratorul special al CEH a amintit că societatea a intrat în insolvență în urma unei datorii uriașe, de un miliard de euro, și a precizat că există în prezent proiecte care se derulează în acest scop.

”CEH a acumulat datorii de peste 1 miliard de euro. Din această cauză se află în insolvență și de aceea și greutate cu care se face plata angajaților.
Referitor la reconversia profesională, sunt o grămadă de proiecte care se derulează în Valea Jiului”, a mai spus Roșu.

Luni dimineață, sute de mineri de la minele Lonea şi Livezeni s-au adunat la sediul Complexului Energetic Hunedoara, iar cei aproximativ 60 rămași blocaţi în subteranul Minei Lupeni ameninţă cu greva foamei.

 

 

Articolul precedentMinistrul Energiei, Virgil Popescu, anunță ”o soluție pe termen lung” pentru minerii din Valea Jiului
Articolul următorDetaco Ltd., cel mai mare acționar Romprest, cere înlăturarea celor care se erijează în reprezentanții legali ai companiei de salubrizare