Producatorii de bunuri ambalate se vor confrunta, inevitabil, cu costuri mai ridicate pentru alocarea resurselor umane si tehnice pentru adaptarea la noile proceduri de gestionare a deseurilor de ambalaje.

Afirmația aparține lui Daniel Anghel, Liderul Departamentului de Consultanta Fiscala si Juridica, PwC Romania. Specialistul considera ca noi provocari pentru mediul de afaceri vor aparea odata modificarile vizate de OUG 74/2018 si se referă în principal de obligatiile care vor reveni autoritatilor publice locale si care, prin parghiile pe care le au la dispozitie, vor trebui sa asigure colectarea selectiva a deseurilor municipale, cel putin pe fractiile recuperabile din deseurile municipale, si anume hartie, plastic, metal si sticla.

In acest context o analiza a PwC arata ca obligatiile producatorilor de bunuri ambalate vor fi mai greu de indeplinit. In acest sens in viitorul apropiat obiectivele anuale de reciclare/valorificare a deseurilor de ambalaje vor avea valori semnificativ mai ridicate fata de cele actuale (de exemplu, procentul actual de reciclare/valorificare a deseurilor de ambalaj din lemn stabilit in prezent la 15%, va inregistra o crestere de 50% iar obiectivul global de valorificare creste de la 60% la 65% de la 1 ianuarie 2019).

Astfel, exista riscul ca multi operatori economici sa nu se poata conforma tintelor de reciclare prin nici unul dintre cele doua mecanisme propuse (individual pe baza propriilor deseuri de ambalaje sau prin OTR) si sa prefere plata directa a penalitatii de 2 RON/kg catre AFM.

Digitalizarea Administratiei Fondului de Mediu anuntata pentru finalul lunii octombrie, inceputul lunii noiembrie ar trebui sa preia din impactul noilor reglementari menite sa armonizeze legislatia nationala cu cea europeana.

Pentru o implementare corecta a normelor de aplicare ale OUG 74/2018 este nevoie de o campanie de informare si constientizare. Dar aceasta, la randul ei are succes atunci cand exista o infrastructura care sa permita, din punct de vedere tehnic, implementarea normelor. In ceea ce priveste elaborarea normelor metodologice, in termen de aproximativ doua saptamani, acestea vor intra in dezbatere publica. De asemenea, criteriile de licentiere pentru organizatiile care vor prelua raspunderea extinsa a producatorilor vor putea fi adoptate in luna noiembrie, cel mai devreme.

”In ceea ce priveste digitalizarea AFM, intr-un termen de trei saptamani, o luna vom lansa un serviciu electronic care va permite depunerea declaratiei privind obligatiile la Fondul pentru Mediu electronic si facilitarea interactiunii dintre autoritate si contribuabili”, a declarat, Cornel Brezuica, Presedintele Administratiei Fondului de Mediu, prezent la discutii.

In practica, operatorii economici care comercializeaza cu amanuntul produse ambalate in ambalaje primare reutilizabile vor trebui sa de asemenea sa aloce costuri si resurse operationale pentru a  implementa sistemul de garantie-returnare si pentru a organiza sistemele de colectare/preluare a ambalajelor returnabile de la consumatorii finali.

La randul lor, organizatiile care implementeaza obligatiile privind raspunderea extinsa a producatorilor (fostele OTR) se vor supune unor criterii stricte de licentiere care, printre altele, stabilesc ca OTR-urile vor avea responsabilitatea de a prelua obligatiile pentru toti producatorii care le solicita acest lucru si pentru toate cantitatile si tipurile de ambalaje pentru care acestia sunt responsabili atrag atentia specialistii PwC.

Articolul precedentPrestațiile de servicii în industrie au crescut cu 2,2%, în iulie
Articolul următorUniunea Practicienilor în Insolvență: Proiectul de modificare a Legii insolvenței este neconstituțional.

Comments are closed.