Românii vor putea scăpa în câțiva ani de monopolul pe care îl au în prezent furnizorii de gaze sau de energie electrică în multe zone din țară.

 

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a elaborat şi a transmis Comisiei Europene documentaţia necesară pentru a accesa fonduri UE, astfel încât, începând cu anul 2026, consumatorii de energie electrică şi de gaze naturale să poată migra de la un furnizor la altul în cel mult 24 de ore, potrivit unor documente ale reglementatorului, furnizate presei.

Proiectul are o valoare totală de 20 de milioane de lei, iar ANRE speră să acceseze fonduri europene prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.

„Este un proiect de anvergură, cu impact la nivel naţional. Proiectul presupune implementarea unei baze de date şi a unei platforme online unice la nivel naţional, ce au ca scop optimizarea proceselor operaţionale generate de solicitările de schimbare a furnizorului; reducerea birocraţiei pentru cetăţeni şi mediul de afaceri; respectarea termenelor legale”, precizează documentul citat de Agerpres.

În prezent, legislaţia prevede dreptul consumatorilor de energie şi gaze de a-şi schimba furnizorul în cel mult 21 de zile, însă o directivă europeană aprobată anul acesta instituie obligaţia ca, până în 2026, acest proces să fie posibil în 24 de ore, în orice zi lucrătoare.

Proiectul pe care ANRE doreşte să îl deruleze are ca termen de implementare 24 de luni de la semnarea contractului de finanţare.

Într-o primă fază, durata de schimbare a furnizorului va fi redusă cu şase zile, urmând ca reducerea progresivă să fie corelată cu ţintele stabilite de legislaţia europeană.

Articolul precedentMinisterul Muncii vrea să elimine taloanele de pensie
Articolul următorCe se întâmplă cu Huawei în Rusia? Lovitura americanilor a împins compania spre un parteneriat bizar