Consiliul Investitorilor Străini atrage atenția că măsurile adoptate de Parlament, privind majorarea pensiilor cu 40% și a salariilor profesorilor, ar avea ca efect slăbirea competitivității economiei româneşti, într-un moment extrem de dificil.

„Aceste măsuri ar putea declanşa revizuirea ratingului de ţară pentru România, prin urmare creşterea în continuare a costului datoriei publice, ceea ce ar genera un efect negativ asupra întregii economii româneşti, mai ales în absenţa unei strategii de rambursare credibile. Astfel, competitivitatea României va fi slăbită chiar din interior, iar recâştigarea poziţiilor de avantaj pierdute vor aduce costuri suplimentare pe termen mediu”, conform comunicatului CIS.

Comunicatul organizaţiei care promovează interesele investitorilor străini din România invocă și scenariul BNR, potrivit căruia toate majorările impuse de PSD și votate de Parlament ar avea ca efect un deficit bugetar-record de 11% din PIB, în 2021

„Problema majoră a unui deficit bugetar atât de mare este dificultatea sau chiar imposibilitatea finanţării acestuia pe pieţele financiare. (…) România se află deja sub procedura de deficit excesiv şi trebuie să prezinte în această lună Comisiei Europene o strategie de consolidare fiscală, precum şi Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă care să fundamenteze alocarea şi finanţarea din partea Uniunii Europene. Conlucrarea tuturor factorilor de decizie Parlament, Guvern, Preşedinte, şi luarea în considerare a tuturor acestor aspecte, atunci când agenda publică impune adoptarea unor măsuri ce pot afecta întreaga societate este, în opinia noastră, singura cale de rezolvare a problemelor ce stau în faţa redresării economice a României”, potrivit Consiliului Investitorilor Străini.

Din Consiliul Investitorilor Străini fac parte peste 120 din cele mai mari companii cu capital străin din România, cu o cifră de afaceri care cumulează o cincime din valoarea economiei.

 

Articolul precedentBNR atrage atenția că deficitul bugetar va ajunge în 2021 la peste 11% din PIB, dacă Guvernul mărește pensiile cu 40%
Articolul următorEuro, un nou maxim istoric, după votul Parlamentului în favoarea majorării pensiilor cu 40%