Consiliul Concurenţei a sancţionat compania farmaceutică Roche România SRL cu amenzi în
valoare totală de 59.967.944 lei (12.857.897 euro) pentru abuz de poziţie dominantă pe piața unor produse oncologice din România. Sancțiunile au fost aplicate în urma a două investigaţii declanșate în anul 2017.

Potrivit Consiliului Concurenței, în cadrul primei investigaţii, autoritatea a constatat că, în perioada 2017 – 2019, producătorul Roche adoptat o strategie comercială menită să elimine concurența la licitații și să
întârzie intrarea pe piață a unor medicamente similare.

Comportamentul Roche, susține autoritatea,  s-a manifestat, în cursul anului 2017, în contextul participării la achizițiapublică centralizată pentru medicamente ce conțin substanțele Rituximab și Trastuzumab, în
cadrul programului național de oncologie, precum și în cadrul a 47 de licitații organizate la nivel
de spital pentru aprovizionarea cu aceleași medicamente.

Pentru a evita monopolizarea pieței distribuției unui medicament, legislația în vigoare prevede
că un producător este obligat să furnizeze medicamente către minim trei distribuitori.

Astfel, deși Roche a vândut medicamentele ce conțineau Rituximab și Trastuzumab către
distribuitorii parteneri, care i-au fost și concurenți în aceste licitații, prețul oferit distribuitorilor
a fost mai mare decât prețul său de ofertare la licitațiile publice. În felul acesta, Roche și-a eliminat concurența la licitații, deoarece distribuitorii nu au putut participa în cadrul acestor proceduri în condiții rezonabile, care să le asigure desfășurarea activității în mod eficient (profitabil), informează Oficiul Concurenței.

În același timp, această strategie a fost motivată de intenția de a întârzia și de a îngreuna accesul
pe piață a variantelor similare concurente cu produsele Roche, ce conțineau substanțele
Rituximab și Trastuzumab (Mabthera și Herceptin). Distribuitorii de medicamente nu comercializau exclusiv produse ale Roche și, ca urmare, în situația în care ar fi câștigat o licitație pentru medicamente ce conțineau substanțe active Rituximab și Trastuzumab, pe parcursul contractului ar fi putut înlocui produsele Roche cu
variante similare, mai ieftine, ale altor producători.Prin urmare, acțiunile Roche au creat anumite bariere la intrarea pe piață, cu efecte de închidere a acesteia, întârziind, astfel, apariția alternativelor biosimilare, fapt ce a contribuit la consolidarea poziției dominante deținute de Roche, susține autoritatea.

„Această strategie pusă în practică cu ocazia participării la procedurile de achiziție publică, cu
scopul de a întârzia accesul pe piață a produselor biosimilare, afectează bugetul CNAS alocat
programului național de oncologie. Astfel, decontând prețul medicamentelor inovative, acesta
suportă costuri semnificativ mai mari decât dacă ar fi decontat medicamentele biosimilare, mai
ieftine. Prin urmare, economia realizată pe termen scurt de către Ministerul Sănătații este
aparentă, pe termen lung, estimăm că, în cazul licitației naționale, alternativele biosimilare ar
fi putut aduce economii de cca. 7,1 mil. euro bugetului programului național de oncologie” a
declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Pentru acest comportament, compania Roche a fost amendată cu 44.168.105 lei (9,47 milioane
Euro). Medicamentele având substanţele active Rituximab, Trastuzumab și Bevacizumab se folosesc în
cazul mai multor afecţiuni oncologice, printre care: leucemie limfocitară cronică, cancer mamar,
cancer ovarian, cancer renal, s.a.

În cadrul celei de-a doua investigaţii, Consiliul Concurenţei a constatat că, în aceeași perioadă
2017 – 2019, Roche a implementat o strategie pentru a împiedica vânzările de medicamente
concurente, mai ieftine, care conţin substanţa activă Erlotinib.
Din strategia Roche au făcut parte direcționarea pacienților către propriului produs, mai scump,
Tarceva, prin Cardul de pacient Roche și Call Center-ul Roche, și acoperirea diferenței de preț ce
ar fi trebuit plătită de către pacienţi la achiziţia Tarceva, pentru ca aceștia să nu cumpere un alt
medicament similar. Cu bugetul alocat decontării Tarceva, statul ar fi putut deconta mai multe
medicamentele similare pentru pacienți. Astfel, conform estimărilor, din bugetul Fondului
National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate – FNUASS, au alocate suplimentar sume ce
depășesc 2 milioane de lei, pentru decontarea medicamentului produs de Roche, decât dacăs
pacienții ar fi optat pentru o varianta similară a aceluiași medicament.

 

“Companiile producătoare de inovative trebuie să se concentreze pe dezvoltarea și
introducerea pe piață a unor medicamente noi, mai eficiente, care să aducă îmbunătățiri
stărilor pacientilor, și nu pe exploatarea medicamentelor ieșite de sub patent, pentru care
există variante mai ieftine”, a mai declarat președintele Consiliului Concurenței.

Pentru această practică Roche România SRL a fost sancţionată cu 15.799.839 lei (3.387.688 euro).
Tarceva este un medicament care conține substanța activă Erlotinib și este utilizat în tratamentul
cancerului pulmonar, respectiv în tratamentul cancerului pancreatic.

Medicamentul inovativ este un medicament nou, care este protejat de brevet când este lansat
pe piaţă. Medicamentul generic conţine aceeaşi substanţă activă și în aceeaşi cantitate ca medicamentul
inovativ.
Reamintim că autoritatea de concurență a atras atenția de mai multe ori (în urma derulării unor
analize pe piața farmaceutică) asupra faptului că gradul de penetrare al medicamentelor generice
(mai ieftine) este redusfață de celelalte state ale Uniunii Europene, deși acestea sunt cu cel puţin
35% mai ieftine decât variantele lor inovative.

În cadrul investigațiilor, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate, la sediul companiei,
documentele ridicate fiind analizate în cadrul procedurii specifice. Inspecţiile inopinate sunt
autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor
informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate.

Decizia Autorității de Concurență poate fi atacată la Curtea de Apel București.

Articolul precedent30% dintre participanții la Pilonul II de pensii private au acumulat peste 10.000 de lei în contul personal
Articolul următorIndustria României, contracție puternică în 2019. Comenzile pentru export, la minim istoric – 32 de puncte