Comisia de Dialog Social (de la Ministerul Finanțelor Publice) discută, miercuri, la ora transmiterii știrii, Ordonanța de Urgență (OUG) prin care Guvernul dorește să introducă mai multe majorări de taxe, inclusiv „taxa pe lăcomie” pentru bănci.

Mai exact, CDS urmează să-și dea avizul pentru „Ordonanța de urgență privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene”. Aceasta a fost prezentată marți seara de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.

„Am primit acum de la colegi informația că, acum la ora 16, în timp ce noi avem această conferință de presă, are loc și Comisia de Dialog Social (de la Ministerul de Finanțe), exact pe acest subiect”, a afirmat Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), în cadrul unei conferințe de presă organizate de Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR).

În plus, discutarea acestei OUG este programată la Consiliul Economic și Social (CES), joi.

Articolul precedentȘi industria telecom critică decizia guvernului de a majora taxele și impozitele
Articolul următorAnaliștii financiari , acuzații grave la adresa guvernului