Tribunalul Bucureşti a admis, miercuri, cererea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) privind deschiderea procedurii de faliment a City Insurance, compania de asigurări urmând să fie dizolvată. Efectul imediat este că în termen de 90 de zile, de la acest moment polițele de asigurare emise de companie nu mai sunt valabile. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile.
Tribunalul a numit lichidator judiciar provizoriu pe CITR Filiala Cluj SPRL, cu o remuneraţie de 10.000 lei din averea City Insurance.
Judecătorii i-au avertizat pe acţionarii semnificativi ai City Insurance și pe persoane cu funcţii de conducere să nu înstrăineze acţiunile deţinute fără avizul prealabil al Autorităţii de Supraveghere Financiară şi fără aprobarea judecătorului-sindic.
De altfel, instanţa a indisponibilizat acţiunilor deţinute de aceștia, precum și sumele de bani pe care City Insurance le are în conturi bancare Sigilarea bunurilor din averea companiei de asigurări revine în sarcina lichidatorului judiciar.
Tribunalul a fixat termen pentru analiza stadiului continuării procedurii la 15 iunie 2022.
În septembrie 2021, ASF a retras autorizaţia de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance şi a solicitat deschiderea procedurii falimentului.
În perioada 2014 – 2021, ASF a impus societăţii City Insurance SA, dar şi conducerii societăţii mai multe sancţiuni, respectiv amenzi în valoare totală de 18.736.666 lei, şi a emis o decizie de majorare de capital de solvabilitate de 16.500.000 de euro.
Cu o cotă de piață de 17% și circa 3 milioane de polițe RCA, City Insurance era, înainte de faliment, cel mai mare asigurător pe de piață.